caul- vz cauli-

CAUL- v. cauli-.

cauli- [At: DN³ / P: ca-u~ / E: fr caul(i)-, lat caulia, ngr ϰαυλος] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1 de „tulpină”. 2 Referitor la tulpină.

CAULI- Element prim de compunere savantă cu sensul de „tulpină”. [Pron. ca-u-, var. caul-. / < fr. caul(i)-, cf. lat. caulis, gr. kaulos – tijă].

CAUL(I)-/CAULO-, -CAUL elem. „tulpină”. (< fr. caul/i/-, caulo-, -caule, cf. lat. caulis, gr. kaulos, tijă)

CAULO- elem. caul(i)-.

-CAUL „tulpină, tijă botanică”. ◊ gr. kaulos „tulpină, tijă” și L. caulis, id. > fr. -caule, engl. -caulous > rom. -caul.

CAULI- „tulpină, axă vegetală”. ◊ L. caulis „tulpină, tijă” > fr. cauli-, engl. id. > rom. cauli-. □ ~col (v. -col₁), adj., (despre ciuperci) care trăiește ca parazit pe tulpinile și ramurile unor arbori; ~fer (v. -fer), adj., care are tulpină aeriană; sin. caulescent; ~flor (v. -flor), adj., 1. Care poartă flori pe tulpină. 2. (Despre plante) Care mai întîi înflorește și apoi înfrunzește; ~florie (v. -florie), s. f., fenomen de apariție a florilor direct pe tulpina sau pe ramurile plantelor lemnoase; ~form (v. -form), adj., în formă de tulpină; ~gen (v. -gen₂), adj., care generează tulpini.

CAULO- „tulpină, tijă vegetală”. ◊ gr. kaulos „tulpină, tijă a unei plante” > fr. caulo-, engl. id., germ. kaulo- > rom. caulo-. □ ~carp (v. -carp), adj., (despre plante) la care fructele se formează, direct pe tulpină; ~colezie (~colesie) (v. -colezie), s. f., concreștere anormală a tulpinilor la două plante deosebite; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a tulpinii; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., În formă de tulpină. 2. s. m., Parte a talului unor plante inferioare, care se aseamănă morfologic cu tulpina plantelor superioare; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de așezare a ramurilor pe tulpină.

*CAUL, prob. un masculin din subst, caua. 1. Caul, S. (Sur IX). 2. Căul, Drag. (16 B II 30; AO XV 120); -ă, buc.; -ești s. 3. Căulea fam. (Șez). 4. Căuaș s. < caua + suf. -aș.

Căuaș, Căul, -ea v. Caul 2.