CÁTO s.m. (Rar) Om de o virtute severă. [Var. caton s.m. / < it. catone, cf. Cato – cenzor al Romei, celebru prin austeritatea și principiile lui severe].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁTO s. m. om de o virtute severă. (< it. catone)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáto s. m.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă și sâcâitoare. /Din cața
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáță (băț, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu´ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CATO CEL BĂTRÂN (Marcus Porcius Cato Maior) (234-149 î. Hr.), om politic și scriitor roman. Consul (195 î. Hr.) și cenzor (184 î. Hr.), de o severitate rămasă proverbială. A cerut cu insistență distrugerea Cartagenei, vechea rivală a Romei. Autor al primei opere istorice scrise în limba latină („Origines”) și al unui tratat de agricultură.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CATO CEL TÂNĂR (Marcus Porcius Cato Uticensis) (95-46 î. Hr.), om politic roman. Republican, adversar neînduplecat al lui Cezar. După victoria acestuia asupra adepților lui Pompei la Thapsus, s-a sinucis.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a umbla cu cața expr. a înșela.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
cață, cațe s. f. 1. (pop.) v. capră (2.) 2. personaj feminin din romanele și filmele polițiste, care, sub masca ingenuității, ascunde un caracter infam.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink