CATARI s. m. pl. Adepți ai unei secte creștine din Europa apuseană în sec. XI-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingeau ierarhia catolică și considerau proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare.

CATARI s. m. pl. adepți ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franței), care respingea sfintele taine ale bisericii și nega purgatoriul și posibilitatea mântuirii. (< fr. cathares)

Catari pl. nume dat mai multor secte eretice în evul-mediu, în special Albigensilor.

CATAR², -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos.

CATÂR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

acățăra vi vz cățăra

catar¹ sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr cathare] Adept al unei secte creștine din Europa Apuseană în sec. IX-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingea ierarhia catolică și considera proprietatea privată ca un păcat.

catâr [At: GCR I, 304 / V: căt~, ~rc / Pl: ~i / E: tc katyr] 1 sm Animal domestic hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița^[1] (Equus mullus) Si: (îrg) mâșcoi. 2 sm (Pfm; pan) Om încăpățânat. 3 sm (Înv; pex) Încălțăminte proastă. 4 sm (Reg) Gheată scâlciată. 5 sm (Reg) Papuc fără toc. 6 sm (Reg) Copac noduros, încâlcit Si: terș. 7 a (Pex; irn) Hibrid.

catârc sm vz catâr

căptare sf vz căutare

cătare¹ sf [At: DEX / Pl: ~tări / E: căta] Piesă metalică de formă prismatică, montată pe partea de sus a țevii unei guri de foc, și care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei.

cătare² sf vz căutare

cătâr sm vz catâr

cătârc sm vz catâr

cățăra vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățera,^[1] ~țera, ~ri^[2] / Pzi: cațăr și (reg) achețer / E: ctm acăța + bg катержа ce^[3]] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).

cățera v vz cățăra

cățeri v vz cățăra

căutare sf [At: LET. III, 193/2 / P: că-u~ / V: căt~, cot~ / Pl: ~tări / E: căuta] 1 Interesare. 2 Ocupare cu ceva Si: căutat¹ (2), căutătură (2). 3 Preocupare. 4 Obsedare. 5 Îngrijire de ceva Si: căutat¹ (5), căutătură (5). 6 Îngrijire a cuiva Si: căutat¹ (6), căutătură (6). 7 Îngrijorare pentru cineva Si: căutat¹ (7), căutătură (7). 8 (Spc; înv) Acordare de îngrijiri medicale unui bolnav Si: căutat¹ (8), căutătură. 9 (Înv) Efectuare a vizitei medicale Si: căutat¹ (9), căutătură (9). 10 (Înv) Tratare. 11 Descântare. 12 Supraveghere. 13 Pază. 14 (Înv) Primire cu ospitalitate Si: căutat¹ (14), căutătură (14). 15 Adăpostire a călătorilor Si: căutat¹ (15), căutătură (15). 16 Îngrijire cu atenție a unei moșii Si: căutat¹ (16), căutătură (16). 17 Administrare. 18 (Înv) Atenție. 19 Strădanie. 20 Năzuință. 21 Tendință. 22 Examinare. 23 Observare. 24 Iscodire. 25 Înfățișare. 26 Studiu al unei afaceri Si: căutat¹ (26), căutătură (26). 27-28 (Jur; înv) Cercetare (11-12). 29 Îndreptare a ochilor către ceva Si: căutat¹ (29), căutătură (29). 30 (Pex) Privire către ceva Si: căutat¹ (30), căutătură (30). 31 (Înv) Înfățișare asemănătoare cu ceva Si: căutat¹, căutătură (31) 32 (Înv) Așezare cu fața spre ceva Si: căutat¹ (32), căutătură. 33 (Înv; pan) Situare a unui obiect spre... Si: căutat¹ (33), căutătură (33). 34 (Înv) Îndreptare într-o direcție Si: căutat¹ (34), căutătură (34). 35 Relaționare. 36 Referire. 37 Considerare. 38 Luare în seamă Si: căutat¹ (38), căutătură (38). 39 Urmărire. 40 Influențare. 41 Încercare de a găsi ceva ascuns (sau pierdut) Si: căutat¹ (41), căutătură (41). 42 Urmărire a vânatului Si: căutat¹ (42), căutătură (42), cercetare (9), cercetat¹ (9), cercetătură (9). 43 Percheziționare. 44 Ghicire a viitorului Si: căutat¹ (44), căutătură (44). 45 Încercare de a procura ceva Si: căutat¹ (45), căutătură (45). 46 Proprietate a unei mărfi de a fi cerută de mulți cumpărători Si: căutat¹ (46), căutătură (46). 47 (Înv) Încasare a unor impozite Si: căutat¹ (47), căutătură (47). 48 Vindere. 49 Cerere. 50 Frecventare. 51 Trebuință. 52 Ochire. 53 (Pex; îf cătare) Cui de la capătul țevii armei care servește la țintit.

cotare³ sf vz căutare

ACĂȚĂRA (-ațăr) vb. refl. A se cățăra: vede un băiet ce se acățăra pe stîlpul porții de teama cînilor (CRG.) [👉 CĂȚĂRA].

CATÂR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă, steril, robust și rezistent, folosit la tracțiune. Ne-am dus călare pe catîri pînă la portul Salonicului. CARAGIALE, P. 68. Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați. TEODORESCU, P. P. 513. ◊ Fig. Om încăpățînat. Cu el nu te poți înțelege, e un catîr.

CĂTARE², cătări, s. f. Piesă metalică de diferite forme, așezată către vîrful țevii unei guri de foc (de obicei la armele portative), care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei respective.

CĂTARE¹ s. f. v. căutare.

CĂȚARA, cațăr, vb. I. Refl. A se urca apucîndu-se cu mîinile și cu picioarele sau (fiind vorba despre păsări sau despre animale) cu ghearele; a se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. ◊ (Poetic) Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. ◊ Intranz. (Neobișnuit) Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. ♦ (Despre unele plante) A crește în sus prinzîndu-se (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. Iedera se cațără pînă la streașina casei. – Variantă: (regional) acățăra (CREANGĂ, P. 147) vb. I.

CĂUTARE, căutări, s. f. I. Acțiunea de a căuta. 1. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. Dăduse poruncă să pornească în căutarea blestematului care îi făcuse de rușine. PAS, Z. I 227. Literaturile decadente... n-au alte caracteristici fundamentate decît: ca formă, căutarea de efecte puternice, sunătoare; ca fond, un egoism neînfrînt și o completă nepăsare de toate suferințele. IONESCU-RION, C. 104. Cuget a mă duce întru căutarea acestor tîlhari de zmei. ISPIRESCU, L. 219. O capră ce-mi rămăsese Și prin crînguri se dusese O luai la căutare Cît e ziulica mare. ALECSANDRI, P. P. 265. 2. Îngrijire. În grajdiul împăratului se afla acum un cal mai mult. Acestuia îi trebuia mai multă căutare decît la toți ceilalți cai. SBIERA, P. 76. ♦ Tratament sau îngrijire medicală. Spitalul... era un așezămînt model de curățenie, căutare și belșug. BART, E. 313. 3. (Învechit) îngrijire, administrare a unui bun material. Își făcuse un nume așa de bun în specialitatea de căutare de moșie, încît trecea epistat de la o moșie la alta. GHICA S.302. 4. (Învechit) Inspecție, examinare. La începutul lui iulie 1597 el făcu căutare armiei sale, care era de 15.000 oameni, și dete de fiecare ostaș cîte cinci talere. BĂLCESCU, O. II 175. 5. Privire. (în forma cătare) Era și fată mare Și mîndră de-a cătare, Și-apoi pe lîngă toate Și fată de-mpărat. COȘBUC, P. 1 277. ♦ Felul cum se uită cineva, căutătură. În ochii bătrînului sclipea o căutare ciudată. POPA, V. 85. (În forma cătare) Sub arzînda ei cătare Mugurii îmbobocesc. BOLINTINEANU, O. 113. 6. (În forma cătare, în expr.) A lua pușca la (sau în) cătare = a duce arma la ochi (pentru a trage). Luă pușca în cătare, ținti capul ce se pleca spre raclă. GALACTION, O. I 259. Ca într-un fulger el ia pușca la cătare și trage! ODOBESCU, S. III 42. A lua (pe cineva) la cătare = a ochi (pe cineva) cu arma. Cu trei poteri se-ntîlnea, Care ni-l înconjura, Și ți-i lua la cătare Cînd cu puști, cînd cu pistoale. TEODORESCU, P. P. 589. II. 1. (În expr.) A avea căutare = a se bucura de considerație, de vază, de trecere. El avea acuma la împăratul mult mai mare trecere și căutare. SBIERA, P. 76. ◊ (Cu altă construcție: în forma cătare) Va fi om cu vază și cu cătare printre ai săi. VLAHUȚĂ, O. A. 104. 2. Preț bun, trecere. Toate roadele țării se făcuseră și aveau căutare. GALACTION, O. I 260. Productele au avut căutare în tot timpul anului. I. IONESCU, M. 355. – Pronunțat: că-u- (și, regional, cău-ta-). – Variantă: cătare (ODOBESCU, S. III 42) s. f.

ACĂȚĂRA vb. I. v. cățăra.

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă sau de armăsar și măgăriță (Equus mulus). ♦ Fig. Om încăpățînat. – Tc. katır.

CĂTARE², cătări, s. f. Piesă metalică așezată pe partea de sus a țevii unei guri de foc, aproape de gura ei, care, împreună cu înălțătorul, formează dispozitivul de ochire al armei. – V. căta.

CĂTARE¹ s. f. v. căutare.

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățîndu-se pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. ♦ (Despre plante) A se prinde (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Din acăța + bg. katerja se „mă cațăr”.

CĂUTARE, căutări, s. f. Acțiunea de a (se) căuta. 1. Cercetare făcută cu scopul de a găsi ceva. 2. Îngrijire; (prin restricție) tratament sau îngrijire medicală. 3. (Înv.) Administrare a unui bun material. 4. (Înv.) Inspecție, examinare. 5. Osteneală; năzuință. 6. Privire; căutătură. 7. Preț bun, trecere. ◊ Expr. A avea căutare = a se bucura de considerație. [Var.: (pop.) cătare s. f.]

CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucișarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracțiune. 2) fig. Om încăpățânat. /<turc. katır

CĂTARE ~ări f. Piesă metalică mică, fixată pe capătul țevii unei arme de foc, prin care se ochește. /v. a căuta

A SE CĂȚĂRA mă cațăr intranz. 1) (despre ființe) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agățându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agăța

CĂUTARE ~ări f. 1) v. A CĂUTA. 2) Cercetare a locului cu scopul de a găsi pe cineva sau ceva. 3) Îngrijire medicală. 4): A avea ~ a se bucura de considerație; a avea trecere. /v. a cauta

acățărà v. a se sui pe ceva agățându-se cu mâinile: acățârându-se din colț în colț ISP.

catâr m. animal domestic născut dintr’o iapă cu un asin sau dintr’o măgăriță cu un armăsar. [Turc. KATYR].

cătare f. 1. privire: pleacă a sa cătare BOL.; 2. țintă, luare la ochi: puse săgeata și o luă la cătare ISP. [V. cătà].

cățărà v. 1. a se urca acățându-se cu mâinile, a se sui grăpiș; 2. se zice de plante care se ridică acățându-se și înfășurându-se: pe plantele învecinate, ca iedera. [Dintr’un primitiv caț (cf. acățà)].

căutare f. 1. lucrarea de a căuta; 2. trecere, vânzare: marfă cu multă căutare; 3. îngrijire; 4. revistă militară: făcu căutarea armatei sale BĂLC.

acáțăr, V. cáțăr.

catîr m. (turc. katyr, care vine indirect, pin mijlocire arabică, d. lat. catérius, din cantérius, canthérius, cal jugănit, ĭar acesta d. vgr. kanthélios, măgar saŭ catîr de transport, d. kánthos, măgar. V. șantier). Corcitură de măgar cu ĭapă saŭ de măgăriță cu cal. Încărcat ca un catîr, foarte încărcat. Încăpățînat ca un catîr, foarte încăpățînat. – Vechĭ mișcoĭ¹ și mușcoĭ.^[1]

cáțăr (mă), a cățărá v. refl. (d. cață. V. acăț). Mă suĭ apucîndu-mă cu mînile saŭ cu picĭoarele (ca maĭmuțele, veverițele) saŭ răsucindu-mă orĭ prinzîndu-mă cu cîrceiĭ (ca unele plante: edera, vița, fasolea). – Și mă acáțăr (vest).

cătáre f. Căutare. Preț, considerațiune: marfă cu cătare. La armele de foc, miră, proeminență care e la vîrfu țeveĭ și servește la ochit (V. înălțător). A cătăriĭ, V. acătare.

căutáre f. Acțiunea de a căuta. Preț, considerațiune: marfă cu căutare. Vechĭ. Revistă (inspecțiune) militară. V. vileag.

catari s. m. pl.

catar¹ (albigens) adj. m., s. m., pl. catari; adj. f., s. f. catară, pl. catare

catâr s. m., pl. catâri

cătare s. f., g.-d. art. cătării; pl. cătări

cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 1 sg. să mă cațăr, 3 să se cațăre; imper. 2 sg. afirm. cațără-te; ger. cățărându-mă

căutare (desp. că-u-) s. f., g.-d. art. căutării; pl. căutări

catar¹ (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catari; adj. f., s. f. catară, pl. catare

catâr s. m., pl. catâri

cătare s. f., g.-d. art. cătării; pl. cătări

!cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 3 să se cațăre

căutare (că-u-) s. f., g.-d. art. căutării; pl. căutări

catâr s. m., pl. catâri

cătare s. f., g.-d. art. cătării; pl. cătări

cățăra vb., ind. prez. 1 sg. cațăr, 2 sg. cațări, 3 sg. și pl. cațără; conj. prez. 3 sg. și pl. cațăre

căutare s. f. (sil. că-u-), g.-d. art. căutării; pl. căutări

cațăr, -țări 2, -țăre conj.

CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mâșcoi, (latinism înv.) mul.

CĂTARE s. v. scânteiuță.

CĂTARE s. miră, (înv.) țel. (~ la o pușcă.)

CĂȚĂRA vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop. și fam.) a se zgăibăra, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

CĂUTARE s. 1. cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit, scotoceală, scotocire, scotocit. (Termină cu ~!) 2. cerere. (~ de marfă.) 3. preț. (O marfă care are ~.) 4. afectare, artificialitate, emfază, grandilocvență, manierism, patos, prețiozitate, retorism. (~ în stilul cuiva.)

CATÎR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mîșcoi, (latinism înv.) mul.

cătare s. v. SCÎNTEIUȚĂ.

CĂTARE s. miră, (înv.) țel. (~ la o pușcă.)

CĂȚĂRA vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popota, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

CĂUTARE s. 1. cotrobăială, cotrobăire, cotrobăit, scotoceală, scotocire, scotocit. (Termină cu ~!) 2. cerere. (~ de marfă.) 3. preț. (O marfă care are ~.) 4. afectare, artificialitate, emfază, grandilocvență, manierism, patos, prețiozitate, retorism. (~ în stilul cuiva.)

catîr (-ri), s. m. – Papuc. Bg. katări „saboți”. Pare cuvînt identic cu cel anterior. Cf. calacatîri).

catîr (-ri), s. m. – Mul. Cuman. chater (cf. Kuun 127) sau tc. katır (Roesler 595; Șeineanu, II, 94; Lokotsch 1131); cf. ngr. γάδαρος sau γαίδαρος, bg. katăr. – Der. catîrcă, s. f. (femela catîrului); catîrgiu, s. m. (cărăuș), din tc. katerci.

cățăra (cațăr, cățărat), vb. – 1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța. – Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major).

CĂUTARE. Subst. Căutare, căutat, cercetare, examinare, scrutare, tatonare, informare; iscodire, ispită (înv.), iscodeală; urmărire, spionaj, spionare; scotoceală, scotocire, scotocit, cotrobăială; percheziție; răvășire, răvășeală, răscolire; scormonire, scormonit, scurmare, scurmătură, rîcîire, rîcîială, rîcîit, rîcîitură. Bîjbîială, bîjbîire, bîjbîit, bîjbîitură (rar), dibuială, dibuire, dibuit. Întrebare, chestionare, anchetare. Găsire, găsit, aflare, descoperire. Căutător; cercetaș; urmăritor, spion; scormonitor. Găsitor, aflător (înv.), descoperitor. Examinator, anchetator; spion; detectiv. Adj. Cercetător, examinator, scrutător (fig.), scormonitor, scotocitor, scurmător. Vb. A căuta, a cerceta, a examina, a scruta, a tatona; a iscodi, a urmări, a spiona; a scotoci, a cotrobăi, a hojbăi (reg.), a răvăși, a răscoli; a percheziționa; a scormoni, a scorboli (rar), a scociorî (pop. și fam.), a scurma (pop.), a rîcîi. A dibui, a bîjbîi. A căuta acul în carul cu fîn, a căuta ziua de ieri, a căuta ceva cu lumînarea. A se interesa, a întreba, a chestiona, a interoga, a trage de limbă. A găsi, a da de (ceva, cineva), a afla, a descoperi. Adv. Pe căutate(-lea), pe dibuite, pe bîjbîite. V. cunoaștere, descoperire, examen.

cățăra s.f. (reg.) veveriță, cațobâră, coțoligă.

CATARI (< gr. katharós „curat”) s. m. pl. Adepții unei erezii din sec. 11-13, răspîndită în Europa apuseană (în special în Italia, Flandra, S Franței), cu precădere în rîndurile meseriașilor și țăranilor. Condamnau lumea materială, considerată ca o creație a diavolului, chemînd la o viață castă și austeră în vederea unirii cu Dumnezeu. Învățătura lor a stat la baza ereziei albigenzilor.

a avea căutare expr. (d. un produs comercial) a se vinde bine, a avea succes la cumpărători: a fi la modă.