6 intrări

69 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CATAR1, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATAR2, -Ă, catari, -e, s. m. și f., adj. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în sec. XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare. Cf. gr. katharos.

catar2 sn [At: LB / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr catarahe, lat catarahus] 1 Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, cu secreție abundentă. 2 (Pex; iuz) Guturai.

catar1 sm [At: DEX2 / Pl: ~i / E: fr cathare] Adept al unei secte creștine din Europa Apuseană în sec. IX-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingea ierarhia catolică și considera proprietatea privată ca un păcat.

CATAR, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.

CATAR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. V. guturai.

CATAR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. – Fr. catarrhe (lat. lit. catarrhus).

CATAR s.n. Inflamație a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoțită de secreție. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].

CATAR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)

CATAR ~uri n. Inflamație a mucoasei unui organ, însoțită de secreție abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus

catar n. Med. 1. scurgerea lichidului cauzat prin inflamarea unei membrane mucoase; 2. guturaiu mare.

*catár n., pl. urĭ (lat. catarrhus, d. vgr. katárrus, din katá, în jos, și réo, curg). Med. Guturaĭ tare care se întinde spre gît. V. cataroĭ.

ACĂȚĂRA vb. I v. cățăra.

CATÂR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus).Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Cf. acăța.

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Cf. acăța.

catâr [At: GCR I, 304 / V: căt~, ~rc / Pl: ~i / E: tc katyr] 1 sm Animal domestic hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița[1] (Equus mullus) Si: (îrg) mâșcoi. 2 sm (Pfm; pan) Om încăpățânat. 3 sm (Înv; pex) Încălțăminte proastă. 4 sm (Reg) Gheată scâlciată. 5 sm (Reg) Papuc fără toc. 6 sm (Reg) Copac noduros, încâlcit Si: terș. 7 a (Pex; irn) Hibrid.

  1. Rezultatul împerecherii dintre armăsar și măgăriță e puțin diferit de cel al împerecherii dintre măgar și iapă, având o altă denumire (bardou) și o altă încadrare ca specie în nomenclatura binară (Equus hinnus). — Ladislau Strifler

cațar sm [At: H VII, 482 / Pl: ~i / E: ns cf acățăra] (Ent; reg) Insectă dăunătoare care atacă lăstarii la vița de vie, nedefinită mai îndeaproape.

cățăra vr [At: CANTEMIR, ap. ZANNE, P. I, 505 / V: a~, acățera,[1] ~țera, ~ri[2] / Pzi: cațăr și (reg) achețer / E: ctm acăța + bg катержа ce[3]] 1 (D. oameni) A se urca pe un loc înalt (și abrupt), apucându-se cu mâinile (de ramuri, de colțurile stâncilor etc.) Cf aburca. 2 (Pex) A se urca. 3 (D. capră și alte animale) A se urca pe pante abrupte. 4 (D. plante) A crește în sus, prinzându-se de ramuri, de ziduri etc. (cu cârceii).

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall
  2. Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall
  3. Etimonul corect ortografiat este катеря се. — Ladislau Strifler

ACĂȚĂRA (-ațăr) vb. refl. A se cățăra: vede un băiet ce se acățăra pe stîlpul porții de teama cînilor (CRG.) [👉 CĂȚĂRA].

CATARI s. m. pl. Adepți ai unei secte creștine din Europa apuseană în sec. XI-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingeau ierarhia catolică și considerau proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare.

CATÂR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus).Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă, steril, robust și rezistent, folosit la tracțiune. Ne-am dus călare pe catîri pînă la portul Salonicului. CARAGIALE, P. 68. Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați. TEODORESCU, P. P. 513. ◊ Fig. Om încăpățînat. Cu el nu te poți înțelege, e un catîr.

CĂȚARA, cațăr, vb. I. Refl. A se urca apucîndu-se cu mîinile și cu picioarele sau (fiind vorba despre păsări sau despre animale) cu ghearele; a se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. ◊ (Poetic) Cîndvace fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. ◊ Intranz. (Neobișnuit) Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. ♦ (Despre unele plante) A crește în sus prinzîndu-se (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. Iedera se cațără pînă la streașina casei. – Variantă: (regional) acățăra (CREANGĂ, P. 147) vb. I.

ACĂȚĂRA vb. I. v. cățăra.

CATÎR, catîri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă sau de armăsar și măgăriță (Equus mulus).Fig. Om încăpățînat. – Tc. katır.

CĂȚĂRA, cațăr, vb. I. Refl. A se sui, agățîndu-se pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. ♦ (Despre plante) A se prinde (cu cîrceii) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățăra vb. I] – Din acăța + bg. katerja se „mă cațăr”.

CATARI s. m. pl. adepți ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franței), care respingea sfintele taine ale bisericii și nega purgatoriul și posibilitatea mântuirii. (< fr. cathares)

CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucișarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracțiune. 2) fig. Om încăpățânat. /<turc. katır

A SE CĂȚĂRA mă cațăr intranz. 1) (despre ființe) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agățându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agăța

acățărà v. a se sui pe ceva agățându-se cu mâinile: acățârându-se din colț în colț ISP.

Catari pl. nume dat mai multor secte eretice în evul-mediu, în special Albigensilor.

catâr m. animal domestic născut dintr’o iapă cu un asin sau dintr’o măgăriță cu un armăsar. [Turc. KATYR].

cățărà v. 1. a se urca acățându-se cu mâinile, a se sui grăpiș; 2. se zice de plante care se ridică acățându-se și înfășurându-se: pe plantele învecinate, ca iedera. [Dintr’un primitiv caț (cf. acățà)].

catîr m. (turc. katyr, care vine indirect, pin mijlocire arabică, d. lat. catérius, din cantérius, canthérius, cal jugănit, ĭar acesta d. vgr. kanthélios, măgar saŭ catîr de transport, d. kánthos, măgar. V. șantier). Corcitură de măgar cu ĭapă saŭ de măgăriță cu cal. Încărcat ca un catîr, foarte încărcat. Încăpățînat ca un catîr, foarte încăpățînat. – Vechĭ mișcoĭ1 și mușcoĭ.[1]

  1. 1. După îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului. În original: mîșcoi. LauraGellner

cáțăr (mă), a cățărá v. refl. (d. cață. V. acăț). Mă suĭ apucîndu-mă cu mînile saŭ cu picĭoarele (ca maĭmuțele, veverițele) saŭ răsucindu-mă orĭ prinzîndu-mă cu cîrceiĭ (ca unele plante: edera, vița, fasolea). – Și mă acáțăr (vest).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

catar2 (inflamație) s. n., pl. cataruri

catar1 (albigens) adj. m., s. m., pl. catari; adj. f., s. f. cata, pl. catare

catar1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catari; adj. f., s. f. catară, pl. catare

catar2 (simptom) s. n., pl. cataruri

cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 1 sg. să mă cațăr, 3 să se cațăre; imper. 2 sg. afirm. cațără-te; ger. cățărându-mă

!cățăra (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă cațăr, 2 sg. te cațări, 3 se cațără; conj. prez. 3 să se cațăre

cățăra vb., ind. prez. 1 sg. cațăr, 2 sg. cațări, 3 sg. și pl. cațără; conj. prez. 3 sg. și pl. cațăre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CATAR s. (MED.) coriză, guturai, rinită, (pop.) troahnă, (reg.) cataroi, subărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie.

CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mâșcoi, (latinism înv.) mul.

CĂȚĂRA vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop. și fam.) a se zgăibăra, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

CATÎR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mîșcoi, (latinism înv.) mul.

CĂȚĂRA vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popota, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

catîr (-ri), s. m. – Mul. Cuman. chater (cf. Kuun 127) sau tc. katır (Roesler 595; Șeineanu, II, 94; Lokotsch 1131); cf. ngr. γάδαρος sau γαίδαρος, bg. katăr.Der. catîrcă, s. f. (femela catîrului); catîrgiu, s. m. (cărăuș), din tc. katerci.

catîr (-ri), s. m. – Papuc. Bg. katări „saboți”. Pare cuvînt identic cu cel anterior. Cf. calacatîri).

cățăra (cațăr, cățărat), vb.1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța.Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cațar, cațari, s.m. (reg.) insectă care strică lăstarul la vii.

cățăra s.f. (reg.) veveriță, cațobâră, coțoligă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CATARI (< gr. katharós „curat”) s. m. pl. Adepții unei erezii din sec. 11-13, răspîndită în Europa apuseană (în special în Italia, Flandra, S Franței), cu precădere în rîndurile meseriașilor și țăranilor. Condamnau lumea materială, considerată ca o creație a diavolului, chemînd la o viață castă și austeră în vederea unirii cu Dumnezeu. Învățătura lor a stat la baza ereziei albigenzilor.

Intrare: catar (adept)
catar2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
plural
  • catari
  • catarii
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
plural
  • catari
  • catarilor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (adj.)
catar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
  • cata
  • catara
plural
  • catari
  • catarii
  • catare
  • catarele
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
  • catare
  • catarei
plural
  • catari
  • catarilor
  • catare
  • catarelor
vocativ singular
plural
Intrare: catar (simptom)
catar3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catar
  • catarul
  • cataru‑
plural
  • cataruri
  • catarurile
genitiv-dativ singular
  • catar
  • catarului
plural
  • cataruri
  • catarurilor
vocativ singular
plural
Intrare: catâr
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • catâr
  • catârul
  • catâru‑
plural
  • catâri
  • catârii
genitiv-dativ singular
  • catâr
  • catârului
plural
  • catâri
  • catârilor
vocativ singular
  • catârule
  • catâre
plural
  • catârilor
catârc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cătârc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cătâr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cațar
cațar
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cățăra
verb (V19.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățăra
  • cățărare
  • cățărat
  • cățăratu‑
  • cățărând
  • cățărându‑
singular plural
  • cațără
  • cățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cațăr
(să)
  • cațăr
  • cățăram
  • cățărai
  • cățărasem
a II-a (tu)
  • cațări
(să)
  • cațări
  • cățărai
  • cățărași
  • cățăraseși
a III-a (el, ea)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățăra
  • cățără
  • cățărase
plural I (noi)
  • cățărăm
(să)
  • cățărăm
  • cățăram
  • cățărarăm
  • cățăraserăm
  • cățărasem
a II-a (voi)
  • cățărați
(să)
  • cățărați
  • cățărați
  • cățărarăți
  • cățăraserăți
  • cățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • cațără
(să)
  • cațăre
  • cățărau
  • cățăra
  • cățăraseră
verb (V19.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acățăra
  • acățărare
  • acățărat
  • acățăratu‑
  • acățărând
  • acățărându‑
singular plural
  • acațără
  • acățărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acațăr
(să)
  • acațăr
  • acățăram
  • acățărai
  • acățărasem
a II-a (tu)
  • acațări
(să)
  • acațări
  • acățărai
  • acățărași
  • acățăraseși
a III-a (el, ea)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățăra
  • acățără
  • acățărase
plural I (noi)
  • acățărăm
(să)
  • acățărăm
  • acățăram
  • acățărarăm
  • acățăraserăm
  • acățărasem
a II-a (voi)
  • acățărați
(să)
  • acățărați
  • acățărați
  • acățărarăți
  • acățăraserăți
  • acățăraseți
a III-a (ei, ele)
  • acațără
(să)
  • acațăre
  • acățărau
  • acățăra
  • acățăraseră
cățeri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
acațăra
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cățera
  • cățerare
  • cățerat
  • cățeratu‑
  • cățerând
  • cățerându‑
singular plural
  • cățe
  • cățerați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cățer
(să)
  • cățer
  • cățeram
  • cățerai
  • cățerasem
a II-a (tu)
  • cățeri
(să)
  • cățeri
  • cățerai
  • cățerași
  • cățeraseși
a III-a (el, ea)
  • cățe
(să)
  • cățere
  • cățera
  • cățeră
  • cățerase
plural I (noi)
  • cățerăm
(să)
  • cățerăm
  • cățeram
  • cățerarăm
  • cățeraserăm
  • cățerasem
a II-a (voi)
  • cățerați
(să)
  • cățerați
  • cățerați
  • cățerarăți
  • cățeraserăți
  • cățeraseți
a III-a (ei, ele)
  • cățe
(să)
  • cățere
  • cățerau
  • cățera
  • cățeraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

catar, catarisubstantiv masculin
cata, cataresubstantiv feminin
catar, cataadjectiv

  • 1. (Adept) al unei secte maniheiste din Europa Apuseană în secolele XI-XIV, care respingea ierarhia catolică, Sfintele Taine, existența purgatoriului și considera proprietatea privată ca un păcat. DEX '09 MDN '00
etimologie:

catar, catarurisubstantiv neutru

  • 1. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: guturai
etimologie:

catâr, catârisubstantiv masculin

  • 1. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ne-am dus călare pe catîri pînă la portul Salonicului. CARAGIALE, P. 68. DLRLC
    • format_quote Pleacă Costea la Galați, Cu catîrii-nsămărați. TEODORESCU, P. P. 513. DLRLC
    • 1.1. figurat Om încăpățânat. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cu el nu te poți înțelege, e un catâr. DLRLC
etimologie:

cățăra, cațărverb

  • 1. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A doua zi ne cățăram pe gard. STANCU, D. 107. DLRLC
    • format_quote Le așeză [cratițele] cu grijă la rădăcina copacului în care se cățărase mîța. SADOVEANU, P. M. 240. DLRLC
    • format_quote Șoimul rănit... începu să se cațere-n gheare. Pe zgrunțurosul granit. TOMA, C. V. 341. DLRLC
    • format_quote Cu un singur picior nu s-ar mai putea cățăra pe scara de sîrmă. SAHIA, N. 35. DLRLC
    • format_quote poetic Cîndva – ce fusese Azuga?... Cincizeci-șaizeci de colibe durate din piatră și din bîrne, cîteva înșirate lîngă drumul îngust, celelalte cățărate pe stînci. PAS, L. II 156. DLRLC
    • format_quote poetic Păduri care se cațără pînă sub piscurile detunate și pleșuve. GALACTION, O. I 344. DLRLC
    • format_quote poetic Cărări pietruite se cațără pe brîiele măgurelor, pe sub bolți de ramuri. VLAHUȚĂ, O. A. II 153. DLRLC
    • format_quote intranzitiv neobișnuit Mîini după mîini; genunchi după genunchi, șase perechi cățărau pe stînci. BOGZA, C. O. 24. DLRLC
    • 1.1. (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Iedera se cațără până la streașina casei. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.