CATAPULTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în Antichitate și la începutul Evului Mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta.

catapultă sf [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 230 / V: ~lt sn / Pl: ~te / E: fr catapulte, lat catapulta] 1 Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea în Antichitate și la începutul Evului Mediu la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2 Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3 Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol.

CATAPULTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război, folosită mai ales la atacul cetăților, care servea, în antichitate și la începutul evului mediu, la aruncarea pietrelor sau a butoaielor cu substanțe inflamabile asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea unei aeronave care, la decolare, trebuie să atingă o viteză mare pe un spațiu redus. 3. Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului împreună cu scaunul sau cu cabina, în vederea parașutării lui în caz de pericol. – Din fr. catapulte, lat. catapulta.

CATAPULTĂ, catapulte, s. f. 1. (În antichitate) Mașină de război, pusă în mișcare de frînghii, cu care se aruncau pietre grele asupra inamicului. 2. (Azi) Dispozitiv pentru lansarea planoarelor sau a avioanelor de la bordul navelor portavion. – Pl. și: (1) catapulturi (COȘBUC, P. II 69).

CATAPULTĂ, catapulte, s. f. 1. Mașină de război care servea în antichitate la aruncarea pietrelor asupra inamicului. 2. Dispozitiv pentru lansarea avioanelor de pe bordul navelor portavion sau pentru lansarea planoarelor. – Fr. catapulte (lat. lit. catapulta).

CATAPULTĂ s.f. 1. Mașină de război antică pentru aruncarea la distanță a pietrelor. 2. Dispozitiv pentru lansarea avioanelor sau a planoarelor. ♦ Dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului în vederea parașutării în caz de avarie. [< lat. catapulta, cf. fr. catapulte].

CATAPULTĂ s. f. 1. mașină de război antică pentru aruncarea la distanță a pietrelor. 2. dispozitiv pentru lansarea avioanelor sau a planoarelor. ◊ dispozitiv pentru aruncarea din avion a pilotului în vederea parașutării în caz de pericol. (< fr. catapulte, lat. catapulta)

CATAPULTĂ ~e f. 1) (în antichitate) Mașină de război cu care se aruncau la distanță pietre, butoaie cu substanțe inflamabile etc. asupra inamicului. 2) Dispozitiv pentru lansarea avioanelor de pe bordul unui portavion. 3) Mecanism pentru lansarea pilotului din avion în vederea parașutării lui în caz de pericol. [G.-D. catapultei]/<fr. catapulte, lat. catapulta

*catapúltă f., pl. e (lat. catapulta, vgr. katapéltes, d. kata-pállo, arunc). Mașină de războĭ cu care ceĭ vechĭ aruncaŭ săgețĭ ș. a.

catapult sn vz catapultă

catapult n. veche mașină de răsboiu spre a svârli pietre sau săgeți.

catapultă s. f., g.-d. art. catapultei; pl. catapulte

catapultă s. f., g.-d. art. catapultei; pl. catapulte

catapultă s. f., g.-d. art. catapultei; pl. catapulte

catapultă, -te.

CATAPULTĂ s. v. balistă.

CATAPULTĂ s. (MIL.) balistă. (~ era folosită de romani.)

CATAPULTĂ dispozitiv destinat lansării avioanelor sau planoarelor ori pentru aruncarea din avion a pilotului sau echipajului în vederea parașutării în caz de avarie.