CASTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

castă sf [At: DEX² / Pl: ~te / E: fr caste] 1 Grup social închis și strict delimitat prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lui, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale. 2 (Pgn) Grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). 3 (Îs) Spirit de ~ Spirit îngust, exclusivist.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și exclusiviste, strict delimitate prin originea comună, profesiunea și privilegiile deosebite ale membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis, care își păzește interesele și privilegiile. Ultimii treizeci de ani au fost ani de lupte crîncene.,. împotriva regimurilor antipopulare sprijinite de caste militare și de marii latifundiari semifeudali. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 4/1. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis care își păzește interesele (egoiste). ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist. – Fr. caste.

CASTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărțită societatea din India și din alte țări orientale; (p. ext.) grup social închis care își apăra izolarea și privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură].

CASTĂ s. f. 1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții. (< fr. caste, port. casta)

CASTĂ ~e f. 1) (în India și în alte state orientale) Clasă socială delimitată prin origine, ocupații și privilegii comune. 2) Grup social închis cu privilegii și cu spirit exclusivist. /<fr. caste

castă f. 1. fiecare din clasele unui popor (la Egipteni și în India); 2. fig. clasă socială: castă nobiliară.

*cástă f., pl. e (fr. caste, it. sp. casta, d. lat. castus, cast, pur, neamestecat). Fiecare din clasele în care se împarte poporu în India: casta brahmanilor. Clasă socială: casta nobililor. Spirit de castă, sentiment de solidaritate p. casta ta și de ură p. ceĭ-lalțĭ.

cast, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 56 / Pl: caști, ~e / E: lat castus] 1 Pur. 2 Virtuos.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Virtuos, pur, neprihănit, nepătat. Eu cred că nu-i nici una Cu păcate! Cea mai castă Treacă-ntîi! COȘBUC, P. I 73. «Diva», care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, neprihănit; virtuos. – Lat. lit. castus.

CAST, -Ă adj. Pur, neprihănit, neîntinat, nepătat; virtuos. [< lat. castus, cf. it. casto].

CAST, -Ă adj. pur, neprihănit, neîntinat; nepătat, virtuos. (< it. casto, lat. castus)

CAST ~ă (caști, ~e) Care este cinstit și neprihănit; pur. /<lat. castus

cast a. curat, rezervat și modest.

*cast, -ă adj., pl. caștĭ, caste (lat. castus). Curat, fără pată morală: suflet cast. Căruĭa nu-ĭ place vorba saŭ purtarea urîtă: ureche castă.

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

cast adj. m., pl. caști; f. castă, pl. caste

cast adj. m., pl. caști; f. castă, pl. caste

cast adj. m., pl. caști; f. sg. castă, pl. caste

cast, -stă; caști, -ste pl.

CASTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tânără ~.)

CASTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CASTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tînără ~.)

CASTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CAST adj. v. inocent.

CAST adj. candid, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.)

Cast ≠ corupt, depravat, stricat

cast (castă), adj. – Pur, neprihănit. It. casto, lat. castus (sec. XIX). – Der. castitate, s. f., din lat.