cas s. n. (muz.) Casetofon ◊ „Unii dispun de un mag – magnetofon – sau de un cas – casetofon.” R.lit. 19 VII 79 p. 9. ◊ „[...] ei au acum «cas», cum mi-a spus unul odată: că să trec și pe la el că pune «cas» [...] și el se gândea la casetofonul stereo pe care-l mângâia cu ochii [...]” Săpt. 29 I 82 p. 7; v. și I.B. 9 V 74 p. 5, D. 144/95 p. 13 (prescurtare din casetofon; R. Zafiu în Luc. 37/91 p. 4)

CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). [Pl. și: (m.) cași] – Lat. caseus.

HÂCI^1[1] interj. v. hâș.

caș [At: BIBLIA (1688) 367 / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: ml caseus] 1 sn Produs alimentar preparat din lapte închegat și zer Cf bulz, cașcavă (1)^[1], saramură, smăcoi, telemea, urdă. 2 sn (Pex) Cantitate de caș (1) căreia i s-a dat o formă prin presare Cf cașcaval, turtă. 3 sn (Pop; îe) A deșerta ~ul A fugi. 4 sn (Îe) A fi pâine și ~ (cu cineva) A fi prieten bun. 5 sn (Îcs) De-a ~ul Joc de copii, nedefinit mai îndeaproape. 6 sn (Trs) Brânză preparată în calupuri, având consistența mai tare decât brânza albă sau cașul (1). 7 sn (Pan) Substanță gălbuie albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. 8 sn (Irn; îe) A fi cu ~ul la gură sau încă nu i-a picat ~ul de la gură Se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență, dar cu pretenții. 9 sm (Bot; șîc ~ul-copiilor, ~ul-popii, ~ul-găinii, ~ul-vrăbiilor) Plantă ierboasă, cu flori trandafirii-albicioase, întrebuințată în medicină pentru proprietățile sale emoliente (Malva neglecta). 10 sm (Bot; reg; șîc ~ul-popii, ~ul babei) Nalbă mică (Malva pusilla). 11 sm (Bot; reg; îc) ~ul-iepurelui Osul iepurelui (Ononis arvensis) 12 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cioarei, ~ii-popii, ~ii-lupului (Globaria gigantea). 13 sm (Bot; reg; îae) Păducherniță (Lepidium rudereale). 14 sm (Bot; reg; îae) Planta Lycoperdon candidum. 15 sm (Bot; reg; îc) ~ul-popii Floarea zgăibii (Malva crispa). 16 sm (Bot; reg; îae) Nalbă (Malva sylvestris).

cașa¹ sf [At: DEX² / E: cf ger kaschieren] Stofa de lână cu tușeul moale, vopsită în culori deschise.

cașa² vt [At: DA ms / Pzi: ~șez / E: cașa¹] 1 A aplica, pe țesături, un strat de substanță care să le confere un tușeu moale, ca de piele. 2 A cașera (1).

câs i [At: DA / E: on] Interjecție care imită sâsâitul gâștelor.

câș¹ i vz hâș

câș², ~ă [At: ADAM, S. 160 / Pl: ~i, ~e / E: câși (pll câs < bg кус „scurt”)] 1 a (Reg) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete Si: ciung. 2 a (Reg) Care are o infirmitate la mână. 3-4 a, av (Fam) Strâmb.

hacioa i vz hâș

hâcea i vz hâș

hâci¹ i vz hâș

hâcioa i vz hâcea

hâș i [At: ANON. CAR. / V: câș, hacioa, hâcea, hâd, ~și, huci, hucea, huș, huși, uș / E: fo] 1 Strigăt cu care se alungă păsările de curte. 2 (Prt; gmț) Strigăt cu care se alungă o persoană. 3 (îf câș) Strigăt cu care se cheamă oile sau mânjii.

hâși¹ i vz hâș

hș i vz hâș

hucea i vz hâș

huci¹ i vz hâș

huș i vz hâș

huși i vz hâș

uș i vz hâș

uși i vz hâș

ușu i vz hâș

CAȘ sm. și (pl. -șuri) sn. 1 🐑 Brînză de oi sau de capre, proaspătă, abia stoarsă de zăr, moale și dulce la gust: cînd ~ul e în zăr, se zice ~ dulce ȘEZ. ¶ 2 🐑 Bulz mare de caș: ia pregătiți, băieți, un ~ pentru boieri GN. ¶ 3 Materie gălbuie sau albicioasă ce au păsările pe la colțurile ciocului, cînd sînt mici ¶ 4 Grămădire de salivă pe la colțurile gurii, mai ales la copii: proverb: nu i-a căzut încă ~ul de la gură, e încă copil, nepriceput, fără experiență ¶ 5 🌿 CAȘUL-POPII, plantă ierboasă, numită și „nalbă-măruntă” (Malva rotundifolia) (🖼 960) [lat. caseus].

CĂȘULEAN (pl. -ene), CĂȘULEȚ (pl. -ețe) sn. dim. CAȘ.

CÎȘ¹ interj. cu care se alungă păsările sau insectele sburătoare, hîș!: cobori iute, că ți-am adus papă... cîșșș! (ALECS.).

❍ CÎȘ² adj. Mold. Ciunt: îi ~ă de un deget (RV.-CRG.).

CAȘ, (1) cașuri, s. n. (cași, s. m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță lipicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Ir.) E cu caș(ul) la gură sau Încă nu i-a picat cașul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experiență (dar cu pretenții). – Lat. caseus.

HÂCI¹ interj. v. hâș.

CAȘ, cașuri, s. n. și cași, s. m. 1. Produs alimentar preparat din lapte de oaie închegat și stors de zer. Am văzut cu ochii mei cum au fost închise în baracă două cașuri cît masa ceea. CAMILAR, N. I 318. I-am adus caș nou frămîntat care știu că-i place. SADOVEANU, N. F. 147. Odată vine la el un cioban, c-un drăguț de caș, de să-l mănînci și cu ochii. RETEGANUL, P. III 7. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ Expr. (Cu nuanță de ironie) A fi cu cașul la gură = a fi lipsit de experiență, nepriceput.

CÎȘ², -Ă, cîși, -e, adj. (Regional) Care are o infirmitate la mînă sau căruia îi lipsesc unul sau mai multe degete; ciung. Ai să rămîi cîș de mîna dreaptă. HOGAȘ, DR. 268.

CÎȘ¹ interj. v. hîș.

HÎCI¹ interj. v. hîș.

HÎȘ interj. Strigăt cu care se alungă găinile sau alte păsări. Hîș! mînca-te-ar uliul să te mănînce! SBIERA, P. 215. Hîș, cucurigu dracului! ALECSANDRI, T. 175. Hîș! pasăre, de-acolea, Că doar nu ești fiica mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. – Variante: (Mold.) cîș (ALECSANDRI, T. 896), hîci (MARIAN, O. I 122, CONTEMPORANUL, II 13) interj.

CAȘ, (1) cașuri, s. n. 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat și stors de zer. 2. Substanță gălbuie-albicioasă care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări sau, p. ext., în colțurile gurii unei persoane. ◊ Expr. (Ir.) A fi cu caș(ul) la gură = a fi tînăr, nepriceput. – Lat. caseus.

CAȘ ~uri n. 1) Produs alimentar obținut din lapte (de oaie) închegat și stors de zer. 2) Substanță gălbuie care se formează în colțurile ciocului la puii de păsări. ◊ A fi cu ~ la gură a fi tânăr și fără experiență. /<lat. caseus

CÂȘ interj. (se folosește pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

HÂȘ interj. (se folosește pentru a alunga găinile sau alte păsări) /Onomat.

caș n. 1. partea închegată din lapte, brânză de oi, albă, moale și dulce la gust; cașu-popii, un fel de nalbă (Malva rotundifolia); 2. (La gură), materie albicioasă ce au păsărelele la colțurile gurei; 3. grămădire de salivă pe buze (mai ales la țigani). [Lat. CASEUS].

hâș! int. arătând gestul și șuieratul cu care se gonesc insectele și păsările de curte. [Onomatopee].

caș n., pl. urĭ, și rar m. (lat. cáseus și cáseum, caș, brînză; it. cácio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. käse). Brînză dulce nescursă de zer, așa cum se află în zăgîrnă saŭ după ce o scoțĭ de acolo (V. telemea). Dunga galbenă pe care o aŭ puiĭ de păsărĭ la încheĭetura cĭoculuĭ. Fig. A avea caș la gură, a fi cu cașu la gură, a fi încă copil. Cașu popiĭ, un fel de nalbă mică care crește ca o tufușoară și pe ale căreĭ fructe le mănîncă copiiĭ (malva rotundifolia). – Cașĭ se zice cînd e vorba de bucățĭ de caș. Dar și în acest caz se poate zice cașurĭ.

cîj, V. cîș 1.

1) cîș, -ă adj. (bg. kŭs, scurt, d. vsl. konsŭ, berc, cu coada tăĭată; sîrb. kus, berc. V. cotonog). Est. Cĭunt, cotonog: mînĭ cîșe (VR. 1909, 7-8, 15 și 174). – Și cîj (Munt. est).

2) cîș și hîș, interj. de alungat păsările domestice (rudă cu rut. agúš, auš și germ. husch). – În Suc. hucĭ!

hîș interj. V. cîș.

2) hucĭ interj., V. cîș.

+CAS [cit. čease] s. n., art. CAS-ul [cit. čeaseul]

caș s. n.

caș s. n. / s. m., (bucăți) pl. cașuri / cași

câș adj. m., pl. câși; f. sg. câșă, pl. câșe

hâș interj.

caș, cași pl.

caș (cașuri), s. n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreție bucală la copii și la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caș, istr. cǫș. Lat. caseus (Pușcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. cășar, s. m. (tipar pentru brînză); cășerie, s. f. (parte a stînei unde se prepară cașul); cășos, adj. (care seamănă cu cașul). – Compară cîșlegi, s. f. pl. (carnaval), mr. cășleadze, cîșleagă, de la caș cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Pușcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November” în glosele de la Silos 67 și cîrneleagă. De la pl. cașuri provine tc. kașer „caș” (Meyer, Türk. St., I, 56). De la cășar, pe care Pușcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).

cîș (cîșe), adj. – Ciung, infirm. Sl. kǫsŭ „fără coadă” (DAR), cf. bg. kăs „scurt”.

hîș interj. – Servește pentru a alunga păsările din ogradă. – Var. huș, uș. Creație spontană. – Der. hîșîi (var. cîșîi, cîșăi, hușii, hîcîi, hăcili, hîciui, hîșîi, hîșei, hucii, hușcăi, etc.), vb. (a goni, a speria, a alunga păsările); hușit, adj. (prostit, aiurit); hîtcîi, vb. (a speria, a goni).

CAȘ subst. 1. Caș, Gr. (17 A V 143); -u, (Viciu 33; Buc); -u, (Isp. IV¹); Cașul, Apostul, 1759 (BCI VII 32); – I. (17 A III 167); – Toader (Bîr II); – Ionașco (Glos). 2. Cașin t. explicat de Drăganu (p. 542) ca n. de persoană din subst. caș < caseus; Cașin b. (C Bog); – Stan, 1443 (Dm), cf. Kašin porecla unui cnez rus la 1550 Čičagov 49); Cașen s. (Dm); -ul s. (C Bog). 3. + -otă: Cașot b. (17 B III 54); -ă vecin (Ștef;C Ștef; Sur I; 17 A 273; 17 B IV 199). 4. Cășol, Lupul (Sur VII 213); -ești s. (Dm).

cas, casuri s. n. casetofon.

câș I adv. strâmb, deviat. II interj. folosită pentru intimidarea adversarului în timpul unui joc.

CÂȘ adj., s. v. ciung, ciunt.

cîș adj., s. v. CIUNG. CIUNT.

câș, adj., adv. (pop.) Strâmb, de-a curmezișul: „S-o pus câș și n-am putut trece de el” (Hovrea, 2016: 24). – Din bg. kǔs „scurt” (Scriban, DER, MDA).

hâș!, (hâșa, hâșe), interj. Cuvânt cu care se alungă găinile. – Onomatopee (DER, DEX).

caș, cașuri, s.n. – (gastr.) Produs alimentar preparat din lapte închegat: „Laptele [de oaie] îl strecoară printr-o sâtă țesută din lână și curge într-o putină. Pune puțin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jântalăul și bate laptele până se face iarăși în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă și după puțin timp îl adună în forma unui caș. Când s-a consolidat bine cașul, îl scoate și-l pune în strecură ca să curgă jântuitul, pe care-l adună într-un vas din care scoate untul de oaie. După un timp oarecare îl ia și îl pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească, făcându-i-se un fel de coajă deasupra” (Bârlea, 1924, II: 463). – Lat. caseus „caș, brânză” (Șăineanu, Scriban, Pușcariu, DLRM, DA, MDA).

câș, adj., adv. – (pop.) Strâmb, de-a curmezișul. – Din bg. kǔs „scurt” < sl. konsǔ „berc, cu coada tăiată” (Scriban, DER, MDA).

caș, -uri, s.n. – (gastr.) Produs alimentar preparat din lapte închegat: „Laptele [de oaie] îl strecoară printr-o sâtă țesută din lână și curge într-o putină. Pune puțin cheag. După ce s-a închegat bine, ia jântalăul și bate laptele până se face iarăși în stare fluidă. Apoi, încetul, cu mâna, începe a-l aduna laolaltă și după puțin timp îl adună în forma unui caș. Când s-a consolidat bine cașul, îl scoate și-l pune în strecură ca să curgă jântuitul, pe care-l adună într-un vas din care scoate untul de oaie. După un timp oarecare, îl ia și îl pune pe comarnic, ca soarele să-l întărească, făcându-i-se un fel de coajă deasupra” (Bârlea 1924 II: 463). – Lat. caseus.

câș, adj. – Strâmb, de-a curmezișul. – Din bg. kus „scurt” (MDA).