cartier sn [At: MAIORESCU, D. II, 87 / V: (înv) ~tir, cua~ / P: ~ti-er / Pl: ~e / E: fr quartier] 1 Parte a unui oraș, deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) și care formează o unitate organică. 2 Locuitorii unui cartier (1). 3 (Mil) Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul de deservire și din mijloacele de transmisiuni. 4 (Mil; îs) Marele ~ general Organul suprem de conducere a armatei (pe timp de război) în frunte cu comandantul său suprem. 5 (Mil) Loc (întărit) unde staționează trupele timp mai îndelungat în vederea efectuării de exerciții practice pe teren, cu efective mari de unități Si: tabără. 6 (Hld) Fiecare dintre diviziunile heraldice ale unui scut, care au, de obicei o semnificație de sine stătătoare. corectat(ă)

CARTIER, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). O uzină trebuie să fie ea însăși frumoasă și să participe la înfrumusețarea cartierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 331, 1/5. Devreme se trezește uzina în cartier. VINTILĂ, O. 19. Peste cartierele mărginașe căzuseră întîii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 91. ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. Tot cartierul s-a interesat de această întîmplare. 2. Parte a comandamentului unei mari unități compusă din personal auxiliar și mijloace de transmisiuni. 3. (Învechit, mai ales în expr.) (Marele) cartier general = locul unde se află, în timpul războiului, comandantul șef și statul major al unei armate. În cetatea Oescus a venit împăratul Constantin cel Mare și a stabilit cartierul său general. GALACTION, O. I 121. – Pronunțat: -ti-er.

CARTIER, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter propriu (geografic, istoric etc.). ♦ Populația unei astfel de părți a unui oraș. 2. Parte din comandamentul unei mari unități, compusă din personalul auxiliar și mijloace de transmisiuni. ♦ (Ieșit din uz) (Marele) cartier general = locul unde se află, în timp de război, comandantul-șef și statul-major al unei armate. [Pr.: -ti-er] – Fr. quartier.

CARTIER s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oraș care are un caracter specific, propriu; populația acestei părți a orașului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unități militare; loc unde se găsește acest comandament. ♦ Loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut împărțit în patru (sau mai multe) părți. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

CARTIER s. n. 1. parte a unui oraș, deosebită de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unități militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei în timp de război. ◊ loc unde este cantonată o armată; tabără. 3. porțiune a unei nave în fiecare bord înapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ porțiune a unei vergi, între bază și capătul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier)

CARTIER ~e n. 1) Diviziune a unui oraș care formează o unitate organică și se caracterizează prin anumite particularități specifice. ~ muncitoresc. ◊ ~ satelit cartier mic, care depinde de altul mai mare. 2) Organ de conducere militară, care include personalul de deservire și mijloacele de transmisiuni. 3) Loc de cantonare a trupelor; cantonament. [Sil. -ti-er] /<fr. quartier

cartier n. 1. diviziune administrativă a unui oraș; 2. locul ocupat de un corp de trupe: cartier general, locuința, biurourile, statul major al unui general; cartier-maistru, ofițer însărcinat cu așezarea și întreținerea unui corp de trupe.

*cartiér n., pl. e (fr. quartier, d. quart, sfert. V. cart, sfert, cvartir, fartir, cvartal, pătrar, pătrat, cadril, careŭ). Diviziune a unuĭ oraș, despărțire, suburbie. Găzduire, adăpostire: a da soldațĭ la (saŭ în) cartier pin oraș. Cartieru general, sediu statuluĭ major și al generalilor în războĭ și’n manevre.

cartir sn vz cartier

cartier-oraș s. n. Cartier cu o mare extindere ◊ „Cartier-oraș. De ce oraș? Pentru că noul cartier va fi, ca număr de apartamente, cât un oraș, de pildă cât Sibiul.” Sc. 23 II 62 p. 3. ◊ „La Suceava, numele de «Arini» definea o mahala insalubră. «Arini» este astăzi numele unui cartier-oraș, al unui spațiu urban de cea mai aleasă modernitate.” Sc. 2 IV 75 p. 2; v. și alb-argintiu (din cartier + oraș; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 232)

cartier-satelit s. n. Cartier construit în jurul unui element central ◊ „Blocuri înalte [...] construcții înconjurate de cartiere-satelit.” Sc. 21 X 62 p. 4. ◊ „Blocurile din cartierele-satelit au rămas împrăștiate printre arbori și stânci, în jurul câte unui centru social-cultural.” R.lit. 31 I 85 p. 24 (din cartier + satelit; Fl. Dimitrescu în SCL 3/70 p. 325)

cartier (desp. -ti-er) s. n., pl. cartiere

cartier (-ti-er) s. n., pl. cartiere

cartier s. n. (sil. -ti-er), pl. cartiere

cartier.

CARTIER s. (înv.) cvartal, mahala. (~ al unui oraș.)

CARTIER s. (înv.) cvartal, mahala. (~ al unui oraș.)

cartier (cartiere), s. n. – 1. Parte a unui oraș care formează o unitate organică. – 2. Parte din comandamentul unei mari unități. – 3. A patra parte din stema heraldică. – Var. (înv.) cvartir, cortel. Fr. quartier. – Der. încartirui (var. încarti(e)ra, încvartira, Bucov., încortela), vb. (a încarzama), format pe baza germ. einquartieren.

CARTIER [cartié], Jacques (1491-1557), navigator francez. A întreprins patru călătorii către Canada (din 1534), explorînd ins. Newfoundland, țărmurile Labrador, str. Belle-isle și Cabot, G. și fl. Sf. Laurențiu, ins. Anticosti și Prince Edward.

băiețaș de cartier expr. adolescent cu comportament antisocial.