cărnic sm vz cârnic

cârnic sm [At: ISPIRESCU, L. 329 / V: căr~ / Pl: ~ici / E: cârni + -ic] 1 Om care nu se ține de cuvânt. 2 Om fără căpătâi. 3 (Prin apropiere de crâcni) Persoană care se plânge ușor. 4 (Prin apropiere de cârmă) Conducător.

CÎRNIC adj. f. 1 🐑 Care se răznește, care se separă de celelalte din turmă și umblă tot pe de lături. (vorb. de oi), răznatec: să ai grijă de batalu ăsta, că umblă cam ~ (LUNG.) ¶ 2 Trans. Sucit, cu toane; dușmănos (PĂC.) [cîrn].

cârnic a. care umblă razna din turmă (vorbind de oi). [V. cârni].

cîrnic, -ă adj. (poate din craĭnic, d. craĭna, adică „care tot bate marginile”). Vest. Care umblă răzlețit de turmă. Trans. Sucit, care are toane: om cîrnic.

CARNICI, Alpii ~, masiv muntos în E Alpilor, la granița Austriei cu Italia; lungime: 120 km. Alt. max.: 2.780 m (vf. Hohe Warte). Alcătuit din șisturi cristaline, formează cumpăna de ape dintre bazinul Dravei și rîurile ce se varsă în G. Veneția.

cârnic, cârnică, adj. (reg.; despre oi) care umblă razna din turmă; răzleț.