CARNAȚIE, carnații, s. f. Structura, consistența și coloritul pielii unei persoane. – Din fr. carnation.

carnație sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 7 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr carnation] Coloritul și structura pielii unei persoane.

CARNAȚIE, carnații, s. f. Coloritul și structura pielii unei persoane. – Din fr. carnation.

CARNAȚIE s. f. (Rar) Coloritul pielii unei persoane. – Pronunțat: -ți-e.

CARNAȚIE, carnații, s. f. (Rar) Coloritul și structura pielii unei persoane. – Fr. carnation.

CARNAȚIE s.f. Coloritul și structura pielii unei persoane. [Gen. -iei. / < fr. carnation].

CARNAȚIE s. f. coloritul și structura pielii unei persoane. (< fr. carnation)

CARNAȚIE ~i f. rar Coloritul și structura pielii omului. [Art. carnația; G.-D. carnației; Sil. -ți-e] /<fr. carnation

carnațiune sf vz carnație

carnați(un)e f. 1. colorațiunea sau aparența cărnei la om: 2. în pictură, numele părților corpului care apar nude și fără draperie.

*carnațiúne f. (fr. carnation, după it. carnagione, d. carne, carne. V. incarnațiune). Pict. Coloarea pelițeĭ uneĭ persoane: frumoasă carnațiune.

carnație (desp. -ți-e) s. f., art. carnația (desp. -ți-a), g.-d. art. carnației; pl. carnații, art. carnațiile (desp. -ți-i-)

carnație (-ți-e) s. f., art. carnația (-ți-a), g.-d. art. carnației; pl. carnații, art. carnațiile (-ți-i-)

carnație s. f. (sil. -ți-e), art. carnația (sil. -ți-a), g.-d. art. carnației; pl. carnații, art. carnațiile (sil. -ți-i-)

carnație