CARIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nucleul celular”. [Pron. -ri-o-. / < fr. caryo-, cf. gr. karyon – nucleu, nucă].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CARIO- elem. „nucleu”. (< fr. caryo-, cf. gr. karyon)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁRIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

cárie (cárii), s. f. – Leziune a dinților. Lat. caries, fr. carie (sec. XIX); cf. car. – Der. caria, (a caria, a mînca).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cárie s. f. (sil. -ri-e), art. cária (sil. -ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink