carete sm [At: COSTINESCU / V: căr~ / Pl: ~eți / E: car¹ + -ete] 1 Car¹ (1). 2 Larve nedefinite mai îndeaproape care se formează pe anumite alimente. 3 (Reg; csc) Muci (la om și la unele animale).

CARETE, careți, s. m. (Mai ales la pl.) Nume dat unor viermușori care se formează pe unele alimente (brînză, făină, carne etc.).

CARETE, careți, s. m. Nume dat unor viermișori care se formează pe anumite alimente. – Din car² + suf. -ete.

CARETE ~ți m. Viermi mici care apar pe unele alimente. /car + suf. ~ete

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

carătă sf vz caretă

carâtă sf vz caretă

caretă sf [At: NEAGOE, Înv. 118/2 / V: ~râtă, ~rătă / Pl: ~te / E: rs карета] Trăsură elegantă, cu patru roți, închisă (cu coș, cu uși și cu geamuri) Cf butcă, caleașcă, cupeu, droșcă, landou, rădvan.

cărete sm vz carete

CARÂTĂ s. f. v. caretă.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carâtă s. f.] – Din rus. kareta.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. V. caleașcă, rădvan, cupeu. Apoi a fost la noi și doctorul cu careta. SLAVICI, N. I 300. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută. CARAGIALE, S. U. 27. – Variantă; (Mold.) carîtă (SADOVEANU, F. J. 298, ALECSANDRI, T. 46) s. f.

CARÎTĂ s. f. v. caretă.

CARÎTĂ s. f. v. caretă.

CARETĂ, carete, s. f. Trăsură închisă, cu patru roți. [Var.: (reg.) carîtă s. f.] – Rus kareta.

CARÂTĂ s.f. v. caretă.

CARETĂ s.f. Trăsură elegantă, închisă; cupeu. [Pl. -te, var. carîtă s.f. / < rus. kareta].

CARETĂ s. f. trăsură închisă. (< rus. kareta)

CARETĂ ~e f. Trăsură de lux acoperită, cu patru roți. /<rus. kareta

caretă f. trăsură elegantă și închisă, cupeu. [It. CARRETTA].

*carétă f., pl. e (ngr. karétia, d. it. carretta, de unde și rus. karéta; rut. karíta). Vechĭ. Trăsură închisă, cupeŭ. – Și carîtă (după rut.).

carîtă, V. caretă.

carete (viermișor) s. m., pl. careți

carete (viermișor) s. m., pl. careți

carete (viermișor) s. m., pl. careți

caretă s. f., g.-d. art. caretei; pl. carete

caretă s. f., g.-d. art. caretei; pl. carete

caretă s. f., pl. carete

caretă, -te.

CARETE s. v. cârcăiac, câșiță, scolopendră, strepede.

carete s. v. CÎRCĂIAC. CÎȘIȚĂ. SCOLOPENDRĂ. STREPEDE.

CARETĂ s. v. cupeu, trăsură închisă.

caretă s. v. CUPEU.

caretă (carete), s. f. – Trăsură, caleașcă. Rus. kareta, din it. carretta (DAR). – Der. caretaș, s. m. (vizitiu).

carete, careți s. m. v. capelmaistru.