opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARENȚA vb. tr. a priva de unii factori indispensabili nutriției organismului. (< fr. carencer)

CARENȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

CARENȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.

carență sf [At: RALEA, E. O. 304 / Pl: ~țe / E: fr carence, lat carentia] 1 Lipsă, deficit care poate produce neajunsuri (în viața individuală sau socială). 2 Neglijență. 3-4 Inacțiunea unei autorități, a unui organ al statului (sau internațional) într-o împrejurare în care acțiunea sa era așteptată și necesară. 5 (Jur) Absența tuturor obiectelor mobiliare, care ar putea acoperi o datorie. 6-7 (Blg) Insuficiența sau absența din organism a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său funcțional. 8 (Psh; îs) ~ afectivă Lipsa relațiilor afective cu mama, la copilul mic. 9 (Iuz) Refuz de a primi provocarea la duel.

CARENȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.

CARENȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).

CARENȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].

CARENȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)

CARENȚĂ ~e f. Neajuns al unui lucru; lipsă; deficiență; cusur; imperfecțiune. /<fr. carence, lat. carentia

*carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

carența vb., ind. prez. 3 sg. și pl. carențează

carență s. f., g.-d. art. carenței; pl. carențe

carență s. f., g.-d. art. carenței; pl. carențe

carență s. f., g.-d. art. carenței; pl. carențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CARENȚĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

carență s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

Intrare: carența
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • carența
  • carențare
  • carențat
  • carențatu‑
  • carențând
  • carențându‑
 singular plural
  • carențează
  • carențați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • carențez
 (să)
  • carențez
  • carențam
  • carențai
  • carențasem
a II-a (tu)
  • carențezi
 (să)
  • carențezi
  • carențai
  • carențași
  • carențaseși
a III-a (el, ea)
  • carențează
 (să)
  • carențeze
  • carența
  • carență
  • carențase
plural I (noi)
  • carențăm
 (să)
  • carențăm
  • carențam
  • carențarăm
  • carențaserăm
  • carențasem
a II-a (voi)
  • carențați
 (să)
  • carențați
  • carențați
  • carențarăți
  • carențaserăți
  • carențaseți
a III-a (ei, ele)
  • carențează
 (să)
  • carențeze
  • carențau
  • carențară
  • carențaseră
Intrare: carență
carență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carență
  • carența
plural
  • carențe
  • carențele
genitiv-dativ singular
  • carențe
  • carenței
plural
  • carențe
  • carențelor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

carența, carențezverb

  • 1. A priva de unii factori indispensabili nutriției organismului. MDN '00
etimologie:

carență, carențesubstantiv feminin

  • 1. Cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lipsă, neglijență. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: cusur deficiență imperfecțiune insuficiență lipsă neglijență
    • format_quote Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1. DLRLC
    • 1.1. Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.