cardaș sm [At: ȚICHINDEAL, G. 279/24 / Pl: ~i / E: tc kardaş] (Reg) 1 Tovarăș. 2 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 3 Melodie după care se execută dansul cardaș (2).

cardaș (reg.) s. m., pl. cardași

cardaș s. m., pl. cardași

cardaș s. m., pl. cardași

CARDAȘ s. v. camarad, tovarăș.

cardaș s. v. CAMARAD. TOVARĂȘ.

cardaș (cardași), s. m. – (înv.) Tovarăș, camarad. – Tc. kardaș (Șeineanu, II, 89); cf. bg., sb. kardaš. – Der. cîrdășie (var. cărdășie), s. f. (asociere, prietenie), schimbat prin influența lui cîrd și cîrdui; cardașlîc, s. n. (înv., asociație), din tc. kardașlik; (în)cîrdoși, (în)cîrdoșa, vb. (a asocia, a lega prietenie).

CARDAȘ, Agricola (1883-1955, n. Galați), agronom și zootehnician român. Prof. univ. la Chișinău și Iași. Lucrări în domeniul ameliorării raselor indigene de taurine („Asupra originii taurinelor românești”).

CARDAȘ, Gheorghe (1899-1983, n. Drăgușeni, jud. Suceava), istoric literar și bibliograf român. Autor al unui „Tratat de bibliografie” și al unei „Istorii a literaturii românești. De la origini pînă în zilele noastre”; „Studii și documente literare” (vol. I împreună cu I.E. Torouțiu).

CARDAȘ < tc. kardaš „tovarăș”. 1. fam. act.; – mold. (Sur XVII). 2. Cf. Cordos, și Corduș ard. (BA ung 52) < ung. kardos „cu sabie” (etim. Bil-Albescu).