cardama sf [At: (a. 1773) GCR II, 98/17 / V: cadalma, ~amă (Pl: ~me, cherdame) / Pl: ~~ale / E: ngr ϰάρδαμον] (Bot; reg) 1 (Șîs) ~-de-izvoare Năsturel (Nasturtium officinale). 2 (Îf ~amă) Drobușor (Isatis tinctoria). 3 (Șip) Creson (Lepidium sativum). 4 (Îc) ~-sălbatică Iarbă-lungă-de-lac (Cardaria de aba).

CARDAMA, cardamale, s. f. Plantă mică, erbacee, cu tulpina tîrîtoare, ramificată și cu flori mici, albe; crește mai ales prin jurul izvoarelor, pîraielor și prin mlaștini. Frunză verde cardama. ALECSANDRI, P. P; 344.

CARDAMA, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina tîrîtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Ngr. kardamon.

CARDAMA ~le f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare și cu flori mici albe. /<ngr. kárdamon

cardamà f. plantă ce crește pe lângă izvoare și se mănâncă ca salată (Nasturtium). [Cf. gr. mod. KÁRDAMON].

cardamă sf vz cardama

cârdamă sf vz cardamă

cherdame sf vz cardama

cardama s. f., art. cardamaua, g.-d. art. cardamalei; pl. cardamale

cardama s. f., art. cardamaua, g.-d. art. cardamalei; pl. cardamale, art. cardamalele

cardama s. f., art. cardamaua, g.-d. art. cardamalei; pl. cardamale

CARDAMA s. v. drob, drobușor.

CARDAMA s. v. năsturel.

CARDAMA s. (BOT.; Nasturtium officinale) năsturel, (reg.) bobîlnic, brîncuță, creson, hreniță, năsturea, măcriș-de-baltă.

cardama s. v. DROB. DROBUȘOR.

cardama (cardamale), s. f. – Plantă aromatică (Isatis tinctoria). Ngr. ϰάρδαμον „măcriș” (DAR), fără îndoială prin intermediul unui cuvînt tc. neindentificat.