CARBONIL, carbonili, s. m. 1. Combinație a monoxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupă funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle.

carbonil sm [At: DEX² / Pl: ~i / E: fr carbonyle] (Chm) 1 Combinație a oxidului de carbon cu unele metale grele. 2 Grupare funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor.

CARBONIL, carbonili, s. m. 1. Combinație a oxidului de carbon cu unele metale grele. 2. (Chim.) Grupare funcțională bivalentă conținută în moleculele aldehidelor și cetonelor. – Din fr. carbonyle.

CARBONIL s.m. 1. Grupare funcțională bivalentă, prezentă în moleculele aldehidelor și ale cetonelor. 2. Nume dat combinațiilor oxidului de carbon cu unele metale grele. [< fr. carbonyle].

CARBONIL s. m. 1. grupare funcțională bivalentă, în moleculele aldehidelor și ale cetonelor. 2. combinație a oxidului de carbon cu alte metale grele. (< fr. carbonyle)

carbonil s. m., pl. carbonili

carbonil s. m., pl. carbonili

carbonil s. m., pl. carbonili

CARBONIL (< fr. {i}) s. m. 1. Grupă funcțională organică, formată dintr-o dublă legătură carbon-oxigen, prezentă în aldehide și cetone. 2. Carbonili metalici = combinații ale monooxidului de carbon, coordinat ca ligant cu unele metale (crom, molibden, fier, cobalt, nichel, osmiu, iridiu etc.) cu o stabilitate chimică și termică mare; au aplicații în tehnică.