caravelă sf [At: DUMITRACHE, 385 / Pl: ~le / E: it caravella, fr caravelle] Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut de spanioli și portughezi pentru călătorii lungi.

CARAVELĂ, caravele, s. f. Corabie cu pînze, folosită în trecut de spanioli și de portughezi. – It. caravella.

CARAVELĂ s.f. Navă cu vele cu patru catarge, folosită în trecut mai ales de spanioli și de portughezi. ♦ Bastiment turcesc. [< fr. caravelle, it. caravella, cf. port. caravela, sp. carabela].

CARAVELĂ s. f. navă rapidă, cu trei catarge și rază mare de acțiune, din sec. XV-XVI. (< fr. caravelle, port. caravela)

CARAVELĂ ~e f. (în sec. XIII-XVI) Corabie ușoară cu vele, folosită de spanioli și portughezi în călătorii de lungă durată. /<it. caravella, fr. caravelle

caravelă s. f., g.-d. art. caravelei; pl. caravele

caravelă s. f., g.-d. art. caravelei; pl. caravele

caravelă s. f., g.-d. art. caravelei; pl. caravele

CARAVELĂ (< it., fr.) s. f. Velier cu 3-4 catarge, răspîndit în sec. 13-17; a fost folosit de Columb și Vasco da Gama.