3 intrări
22 de definiții
din care- explicative (12)
- morfologice (5)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- enciclopedice (1)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
caraol sm vz caraulă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
caraul sm vz caraulă
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
caraulă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 321/23 / V: ~ul, ~aol sm / Pl: ~le / E: bg караул, ngr ϰαραυλι] 1 Soldat de gardă Si: gardă, patrulă, pichet, santinelă. 2-3 Corp de gardă sau locul unde se află caraula (1). 4 (Îe) A face ~ul A aștepta (nerăbdător) pe cineva. 5 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ul A pedepsi (pe cineva) punându-l la colț. 6 Om care face de pază Si: gardian, paznic, (reg) caraulaș. 7 (Înv) Garda care se făcea la primărie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cărăulă sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~le / E: nct] (Reg) Transport cu care2 (1) multe.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CARAUL s. m. v. caraulă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CARAULĂ, caraule, s. f. (Azi rar) 1. Pază, gardă, strajă. S-a legat că face de caraulă. GALACTION, O. I 269. Se duse la primărie și-i dete vătășelului porunca să meargă cu doi oameni de caraulă, ca să-l ieie pe Duțu. SLAVICI, O. I 375. 2. Om care face de pază, santinelă. Caraulele au băgat de seamă că a crescut și mai mult gîrla. STANCU, D. 113. De la odăi ieșeau slujitori, umblînd pe cărări știute, în toate cotloanele așezării, luînd caraulele vechi și așezînd altele proaspete. SADOVEANU, F. J. 1770. Sub pridvorul din față, niște corni bătrîni stau ca niște neclintite caraule. MACEDONSKI, O. III 109. – Variantă: caraul, carauli (ALECSANDRI, 1. 417), s. m.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă. – Tc. karaul.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CARAULĂ ~e f. înv. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă; gardă. 2) Soldat sau grup de soldați care asigură paza unui obiectiv; pază; strajă; gardă; santinelă. [Sil. -ra-u-] /<rus., bulg. karaul
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
caraulă f. 1. sentinelă, strajă sau. corp de gardă: soldații erau de caraulă; 2. Mold. (caraul) starea în colțul camerei (pedeapsa copiilor neascultători): să te duci de grabă la caraul și să nu crâcnești AL. [Turc. KARAVUL].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
caraúl n., pl. urĭ și e (turc. karaul, karavul, karaghol, karakol; sîrb. karáula, rus. karaúl). Vechĭ. Patrulă. Mold. Colț unde se țineaŭ copiiĭ pedepsițĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
caraúlă f., pl. e (d. caraul). Pop. Gardă: a fi de caraulă. Santinelă: vine caraula. – Și caraolă (Mold. nord). V. culuc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
caraulă s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
caraulă s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
caraulă s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
caraulă
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
caraulă, -lei gen. a., -le pl. (o caraulă).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CARAULĂ s. v. gardă, pază, santinelă, strajă, veghe.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
caraulă s. v. GARDĂ. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
caraul (-li), s. m. – 1. Santinelă, gardă. – 2. Paznic de noapte. – 3. (Înv.) Pedeapsă școlară care consta în a obliga un elev să stea în picioare, într-un colț al clasei. – Var. caraulă, s. f. Mr. cărăule, megl. cărăul. Tc. karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); cf. ngr. ϰαραούλι, alb. karaujl, bg. karaul, sb. karaula.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
CARAULA, com. în jud. Dolj; 2.732 loc. (1991).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
caraulă, caraule s. f. (intl.) hoț care, în timpul unei spargeri, stă la pândă pentru a anunța apariția inopinată a polițiștilor.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
caraulă, caraulesubstantiv feminin
-
- S-a legat că face de caraulă. GALACTION, O. I 269. DLRLC
- Se duse la primărie și-i dete vătășelului porunca să meargă cu doi oameni de caraulă, ca să-l ieie pe Duțu. SLAVICI, O. I 375. DLRLC
-
-
- Caraulele au băgat de seamă că a crescut și mai mult gîrla. STANCU, D. 113. DLRLC
- De la odăi ieșeau slujitori, umblînd pe cărări știute, în toate cotloanele așezării, luînd caraulele vechi și așezînd altele proaspete. SADOVEANU, F. J. 1770. DLRLC
- Sub pridvorul din față, niște corni bătrîni stau ca niște neclintite caraule. MACEDONSKI, O. III 109. DLRLC
-
etimologie:
- karaul DEX '98 DEX '09
- karaúli DEX '98 DEX '09