20 de definiții pentru caraulă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.

CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.

carau sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 321/23 / V: ~ul, ~aol sm / Pl: ~le / E: bg караул, ngr ϰαραυλι] 1 Soldat de gardă Si: gardă, patrulă, pichet, santinelă. 2-3 Corp de gardă sau locul unde se află caraula (1). 4 (Îe) A face ~ul A aștepta (nerăbdător) pe cineva. 5 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ul A pedepsi (pe cineva) punându-l la colț. 6 Om care face de pază Si: gardian, paznic, (reg) caraulaș. 7 (Înv) Garda care se făcea la primărie.

CARAULĂ, caraule, s. f. (Azi rar) 1. Pază, gardă, strajă. S-a legat că face de caraulă. GALACTION, O. I 269. Se duse la primărie și-i dete vătășelului porunca să meargă cu doi oameni de caraulă, ca să-l ieie pe Duțu. SLAVICI, O. I 375. 2. Om care face de pază, santinelă. Caraulele au băgat de seamă că a crescut și mai mult gîrla. STANCU, D. 113. De la odăi ieșeau slujitori, umblînd pe cărări știute, în toate cotloanele așezării, luînd caraulele vechi și așezînd altele proaspete. SADOVEANU, F. J. 1770. Sub pridvorul din față, niște corni bătrîni stau ca niște neclintite caraule. MACEDONSKI, O. III 109. – Variantă: caraul, carauli (ALECSANDRI, 1. 417), s. m.

CARAULĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă. – Tc. karaul.

CARAULĂ ~e f. înv. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă; gardă. 2) Soldat sau grup de soldați care asigură paza unui obiectiv; pază; strajă; gardă; santinelă. [Sil. -ra-u-] /<rus., bulg. karaul

caraulă f. 1. sentinelă, strajă sau. corp de gardă: soldații erau de caraulă; 2. Mold. (caraul) starea în colțul camerei (pedeapsa copiilor neascultători): să te duci de grabă la caraul și să nu crâcnești AL. [Turc. KARAVUL].

caraúlă f., pl. e (d. caraul). Pop. Gardă: a fi de caraulă. Santinelă: vine caraula. – Și caraolă (Mold. nord). V. culuc.

caraúl n., pl. urĭ și e (turc. karaul, karavul, karaghol, karakol; sîrb. karáula, rus. karaúl). Vechĭ. Patrulă. Mold. Colț unde se țineaŭ copiiĭ pedepsițĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

carau s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule

carau s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule

carau s. f., g.-d. art. caraulei; pl. caraule

carau, -lei gen. a., -le pl. (o caraulă).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CARAU s. v. gardă, pază, santinelă, strajă, veghe.

carau s. v. GARDĂ. PAZĂ. SANTINELĂ. STRAJĂ. VEGHE.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caraul (-li), s. m.1. Santinelă, gardă. – 2. Paznic de noapte. – 3. (Înv.) Pedeapsă școlară care consta în a obliga un elev să stea în picioare, într-un colț al clasei. – Var. caraulă, s. f. Mr. cărăule, megl. cărăul. Tc. karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); cf. ngr. ϰαραούλι, alb. karaujl, bg. karaul, sb. karaula.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

caraulă, caraule s. f. (intl.) hoț care, în timpul unei spargeri, stă la pândă pentru a anunța apariția inopinată a polițiștilor.

Intrare: caraulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • carau
  • caraula
plural
  • caraule
  • caraulele
genitiv-dativ singular
  • caraule
  • caraulei
plural
  • caraule
  • caraulelor
vocativ singular
  • carau
  • caraulo
plural
  • caraulelor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caraul
  • caraulul
  • caraulu‑
plural
  • carauli
  • caraulii
genitiv-dativ singular
  • caraul
  • caraulului
plural
  • carauli
  • caraulilor
vocativ singular
  • caraulule
  • caraule
plural
  • caraulilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caraol
  • caraolul
plural
  • caraoli
  • caraolii
genitiv-dativ singular
  • caraol
  • caraolului
plural
  • caraoli
  • caraolilor
vocativ singular
plural
caraul3 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caraul
  • caraulul
  • caraulu‑
plural
  • carauluri
  • caraulurile
genitiv-dativ singular
  • caraul
  • caraulului
plural
  • carauluri
  • caraulurilor
vocativ singular
plural
caraul2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caraul
  • caraulul
  • caraulu‑
plural
  • caraule
  • caraulele
genitiv-dativ singular
  • caraul
  • caraulului
plural
  • caraule
  • caraulelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

carau, caraulesubstantiv feminin

  • 1. Gardă, pază, strajă, veghe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-a legat că face de caraulă. GALACTION, O. I 269. DLRLC
    • format_quote Se duse la primărie și-i dete vătășelului porunca să meargă cu doi oameni de caraulă, ca să-l ieie pe Duțu. SLAVICI, O. I 375. DLRLC
  • 2. Om care face de pază. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Caraulele au băgat de seamă că a crescut și mai mult gîrla. STANCU, D. 113. DLRLC
    • format_quote De la odăi ieșeau slujitori, umblînd pe cărări știute, în toate cotloanele așezării, luînd caraulele vechi și așezînd altele proaspete. SADOVEANU, F. J. 1770. DLRLC
    • format_quote Sub pridvorul din față, niște corni bătrîni stau ca niște neclintite caraule. MACEDONSKI, O. III 109. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.