CARACUDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Om fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda.

caracudă sf [At: TDRG / V: cărăc~ / Pl: ~de / E: bg каракуда] 1 (Iht; șîs) ~ roșie, ~ ruginoasă, ~-de-baltă, ~-de-lac, ~-de-Dunăre, ~-de-gârlă Caras (1) (Carassius carassius). 2 Nume generic dat peștilor mici Si: pește-țigănesc. 3 (Fig) Oameni fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare etc.). 4 (Iht; reg; îs) ~ albă Crap-caras (2) (Carassius auratus gibelio). 5 (Îc) ~-colorată Regina-peștilor (Eupomotius gibosus).

CARACUDĂ, caracude, s. f. 1. Pește de baltă, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat peștilor mici; pește-țigănesc. ♦ Fig. Oameni fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda.

CARACUDĂ, caracude, s. f. 1. Caras. La Gherase se mînca de obicei brînză de Brăila foarte sărată și saramură de caracudă foarte pipărată. BART, E. 194. Numai știucă și păstrungă, Și galbenă caracudă. TEODORESCU, P. P. 500. 2. Nume dat peștilor mici.

CARACUDĂ, caracude, s. f. 1. Caras. 2. Nume generic dat peștilor mici. ♦ Fig. Oameni fără valoare, fără însemnătate (într-un partid, într-o adunare). – Bg. karakuda.

CARACUDĂ ~e f. 1) Pește dulcicol din familia crapilor, de culoare gălbuie-aurie, având corp plat și cap mic; caras. 2) Nume dat oricărui pește mărunt. 3) fig. Persoană fără valoare. /<bulg. karakuda

caracudă f. 1. pește de baltă și de heleștee cu carnea gustoasă (Carassius); 2. fig. om de puțină importanță: caracuda partidului. [Turc. KARAKUDA, din KARA negru: caracudele de bălți sunt aproape negre].

caracúdă f., pl. e (turc, bg. karakuda. Cp. și cu ngr. kaliakúda, cufundar). Un pește din neamu crapuluĭ, dar mult maĭ mic și maĭ lat (carassius vulgaris). Fig. Om fără valoare, elev prost (V. plevușcă). – În nord carás.

cărăcudă sf vz caracudă

caracudă s. f., g.-d. art. caracudei; pl. caracude

caracudă s. f., g.-d. art. caracudei; pl. caracude

caracudă s. f., g.-d. art. caracudei; pl. caracude

CARACUDĂ s. (IHT.) 1. v. albitură. 2. (Carassius carassius) caras, (reg.) obleț, sorean.

CARACUDĂ s. (IHT.) 1. albitură, baboiaș, mărunțiș, plevușcă, (rar) plevuică, (reg.) chisoagă, pleviță. (~ se numește orice pește mic.) 2. (Carassius carassius) caras, (reg.) obleț, sorean.

caracudă-colorată s. v. REGINĂ.

caracudă (caracude), s. f. – 1. Pește de baltă (Carassius vulgaris). – 2. Oameni de rînd, fără însemnătate. – 3. (Arg.) Pantofi. Bg. karakuda (Conev 53; DAR); pare cuvînt oriental.

CARACUDĂ (< bg.) s. f. Pește teleostean, ciprinid, prezent în toate apele stătătoare și reg. mocirloase ale rîurilor Europei și Asiei de Nord, de 15-20 cm și 80-100 g, cu corpul oval, comprimat lateral, solzi bruni-verzi, arămii și galbeni-portocalii pe burtă (Carassius carassius).

caracudă, caracude s. f. (intl.) 1. om naiv. 2. hoț de mărunțișuri. 3. prostituată urâtă și bețivă.