capotare sf [At: DEX² / Pl: ~tări / E: capota] 1 Răsturnare a unui vehicul care se dă peste cap prin ridicarea părții din spate. 2 Prăbușire a unui avion cu botul în pământ. 3 (Fig) Cedare.

CAPOTARE s.f. Acțiunea de a capota și rezultatul ei; capotaj. [< capota].

capota vi [At: DEX² / Pzi: ~tez / E: fr capoter] 1 (D. autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părții din spate. 2 (D. avioane) A se prăbuși, intrând cu botul în pământ. 3 (Fig) A ceda.

CAPOTA, capelez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule sau avioane) A se răsturna, intrînd cu botul în pămînt.

CAPOTA, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dîndu-se peste cap; (despre avioane) a se prăbuși, intrînd cu botul în pămînt. – Fr. capoter.

CAPOTA vb. I intr. (Despre autovehicule, avioane etc) A se da peste cap, a se răsturna (intrînd cu partea din față în pămînt). [< fr. capoter].

CAPOTA vb. intr. 1. (despre autovehicule) a se răsturna, dându-se peste cap; (despre avioane) a se prăbuși, cu botul în pământ. 2. (fig.) a suferi un eșec. (< fr. capoter)

A CAPOTA pers. 3 ~ează intranz. 1) (despre automobile) A se accidenta, răsturnându-se peste capotă. 2) (despre avioane) A se prăbuși, intrând cu partea anterioară în pământ. /<fr. capoter

capotare s. f., g.-d. art. capotării

capotare s. f., g.-d. art. capotării

capotare s. f., g.-d. art. capotării

capota (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. capotez, 3 capotează; conj. prez. 1 sg. să capotez, 3 să capoteze

capota (a ~) vb., ind. prez. 3 capotează

capota vb., ind. prez. 3 sg. și pl. capotează

CAPOTARE s. (rar) capotaj. (~ a unui vehicul.)

CAPOTARE s. (rar) capotaj. (~ a unui vehicul.)

CAPOTARE accident aviatic care constă în izbirea botului aeronavei de sol la aterizare sau răsturnarea acesteia.