CAPITUL², capitule, s. n. Inflorescență cu axul principal scurt și dilatat la vârf, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum.

capitul¹ sm [At: ENC. ROM. I / Pl: ~i / E: it capitulo, lat capitulum] (Bis) 1 Corpul canonicilor¹ (1) unei catedrale catolice. 2 Adunare a canonicilor (1). 3 Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. 4 Loc în care se țin adunările clericilor catolici.

capitul² sn [At: BOTANICA, 83 / Pl: ~e / E: fr capitule, lat capitulum] (Bot) Inflorescență al cărei receptacul este întins ca un taler, purtând numeroase flori apropiate unele de altele.

capitul³ sn vz capitol

CAPITUL², capitule, s. n. Inflorescență al cărei receptacul este întins ca un taler, purtând numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum.

CAPITUL² s. n. v. capitol.

CAPITUL¹, capitule, s. n. Inflorescență al cărei receptacul este întins ca un taler și poartă numeroase flori apropiate unele de altele. Păpădia are florile strînse în capitul.

CAPITUL¹ s. n. v. capitol.

CAPITUL², capitule, s. n. Inflorescență al cărei receptacul este întins ca un taler, purtînd numeroase flori apropiate unele de altele. – Fr. capitule (lat. lit. capitulum).

CAPITUL¹ s.n. Tip de inflorescență cu numeroase flori apropiate unele de altele, reunite într-un receptacul în formă de taler. [Cf. lat. capitulum – căpușor, fr. capitule].

CAPITUL s.m. Corpul canonicilor unei catedrale catolice. ♦ Adunare a canonicilor. ♦ Adunare de călugări sau de alți clerici catolici. ♦ Loc unde se țin adunări de felul acestora. [< it. capitulo, cf. lat. capitulum].

CAPITUL² s.n. v. capitol.

CAPITUL¹ s. m. corpul canonicilor unei catedrale catolice, pentru organizarea cultului și administrarea catedralei și a bisericilor din oraș. ◊ adunare a canonicilor. ◊ adunare de călugări sau de alți clerici catolici; locul unde se ține. (< it. capitulo)

CAPITUL² s. n. inflorescență racemoasă cu numeroase flori reunite într-un receptacul. (< fr. capitule, lat. capitulum)

CAPITUL¹ ~i m. 1) Corpul canonicilor de la o catedrală catolică. 2) Adunare a canonicilor sau a altor catolici. 3) Loc unde are loc o astfel de adunare. /<it. capitulo, lat. capitulum

CAPITUL² ~e n. Inflorescență cu numeroase flori apropiate unele de altele, reunite într-un receptacul în formă de taler. /<lat. capitulum, fr. capitule

capitul n. 1. adunarea canonicilor unei catedrale (la Catolici); 2. Bot. grup de flori împreunate pe o axă.

*capítul n., pl. e (lat. capitulum, dim. d. caput, cap). Diviziune a uneĭ cărțĭ: cartea asta are zece capitule. Materia cuprinsă într’un capitul și (fig.) subĭectu despre care vorbeștĭ: vorbim despre capitulu călătoriĭlor. Corp de canonicĭ (la catolicĭ): episcopu și capitulu luĭ. Bot. Un fel de înflorire a maĭ multor florĭ (de ex. a compuselor). – Și capitol (după it.).

capitol sn [At: CANTEMIR, IST. 177 / V: ~tul³ / Pl: ~e / E: it capitolo, lat capitulum] 1 Fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei lucrări științifice, literare, ale unei legi etc. Si: articol, cap (170), căpătâi (28), paragraf. 2 (Pex) Fragment. 3 (Fig) Obiectul special al unei discuții.

căpitol sn vz capitol

CAPITOL, capitole, s. n. Diviziune a unui text de proporții mari, marcată de obicei printr-un număr de ordine. V. articol, paragraf. Am deschis cartea lui Petru Maior și i-am cetit un întreg capitol. NEGRUZZI, I 12. ◊ Fig. Victoria socialismului și trecerea treptată la comunism în U.R.S.S. constituie un nou capitol în istoria universală. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 95. – Variantă: (învechit) capitul (RUSSO, S. 114) s. n.

CAPITOL, capitole, s. n. Diviziune a unui text de proporții mari (marcată printr-un număr de ordine). [Var.: (înv.) capitul s. n.] – It. capitolo (lat. lit. capitulum).

CAPITOL s.n. Fiecare dintre diviziunile în care este împărțită în mod obișnuit o carte. [Var. capitul s.n. / < lat. capitulum, it. capitolo].

CAPITOL s. n. 1. fiecare dintre diviziunile mai mari ale unei cărți, ale unei legi etc. ◊ parte dintr-o acțiune, dintr-o desfășurare. 2. subiect de conversație; problemă; chestiune. (< it. capitolo, lat. capitulum)

CAPITOL ~e n. 1) Fiecare dintre compartimentele în care este împărțită o lucrare (științifică, literară etc.). 2) fig. Parte dintr-o acțiune, dintr-o desfășurare. ~ din viață. /<it. capitolo, lat. capitulum

capitol n. diviziunea unei cărți, a unui cod, a unei legi.

capitul² (inflorescență) s. n., pl. capitule

capitul¹ (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capituli

capitul¹ (corp/adunare de canonici) s. m., pl. capituli

capitul² (inflorescență) s. n., pl. capitule

capitul (corp, adunare de canonici) s. m., pl. capituli

capitul (bot.) s. n., pl. capitule

capitul (botanic), pl. capitule

capitul (corp al canonicilor).

capitol (diviziune a unui text) s. n., pl. capitole; abr. cap.

capitol (diviziune a unei lucrări) s. n., pl. capitole; abr. cap.

capitol s. n., pl. capitole

capitol

capitol, -tole (o parte dintr’o carte).

CAPITOL s. (înv.) cap, glavă, pont, rubrică, zăloagă. (Un ~ dintr-o carte, dintr-un text.)

CAPITOL s. (înv.) cap, glavă, pont, rubrică, zăloagă. (Un ~ dintr-o carte, dintr-un text.)

capitol (capitole), s. n. – Fiecare din diviziunile mai mari ale unei lucrări. – Var. capitul, s. n. (capitul). It. capitolo (sec. XIX). – Der. capitular, adj.; capitula, vb.; capitulație, s. f.