CAPITOLIU m. 1) (în Roma antică) Colină unde se află cetatea cu templul lui Zeus. 2) (în unele țări) Edificiu public care servește drept centru al vieții municipale și politice. [Sil. -to-liu] /<lat. capitolio

Capitoliu (Muntele) m. una din cele șapte coline ale Romei, care purta Capitoliul.

Capitoliu n. 1. cetățue veche cu un templu a lui Joie în mijlocul Romei; 2. azi, numele palatului național din Tuluza și Washington.

Capitoliu (colină romană) [liu pron. Iĭu] s. propriu n., art. Capitoliul

Capitoliu (nume de loc) [liu pron. lĭu] s. propriu n.

Capitoliu (cetățuia Romei).

De la Capitoliu la stînca Tarpeiană nu-i decît un pas! Capitoliul este una dintre cele șapte coline ale Romei; și anume, cea situată chiar în centrul ei. De aceea, vechii romani au ridicat pe vîrful Capitoliului un templu, închinat lui lupiter, unde erau conduși cu mare pompă triumfătorii, spre a fi încununați cu lauri. Astfel Capitoliul a devenit cu timpul un simbol poetic pentru biruința cea mare, gloria sublimă, cununa de aur. Dar în spatele Capitoliului, pe panta lui abruptă, era o rîpă adincă, de pe marginea căreia erau zvîrliți, spre a fi uciși, trădătorii, conspiratorii, criminalii. Apropierea aceasta între locul unde atingeai culmea gloriei și locul unde te prăbușeai, acoperit de cel mai profund oprobriu, a dat naștere expresiei de mai sus care în chip plastic arată că un singur pas greșit te poate duce la consecințe foarte neplăcute. Ideea se află foarte clar și elocvent exprimată într-o frază memorabilă a oratorului revoluționar francez Mirabeau care, în culmea gloriei sale, la 1790, auzind în Adunarea Constituantă o voce care îi striga: „Trădătorule!”, s-a urcat la tribună și a zis: „Și pe mine, acum cîteva zile, au vrut să mă ducă în triumf, iar astăzi se strigă în stradă: « Marea trădare a lui Mirabeau ! »… Știam eu mai de mult că nu e decît un pas de la Capitoliu la rîpa Tarpeiană!”...

Gîștele Capitoliului. – Nici leul lui Androcle și nici elefanții lui Cezar (vezi loc. citate) n-au întrecut celebritatea acestor gîște care, salvînd Capitoliul, au cucerit pentru neamul zoologic „medalia de aur” în Olimpiada expresiilor istorice. Capitoliul e una din cele șapte coline ale Romei, situată chiar în centrul ei. Pe creasta acestei coline se aflau în vechime templul închinat lui Iupiter și cetatea unde se retrăsese aristocrația Romei, cînd galii deveniseră stăpîni acolo. Într-o noapte din anul 390 (î.e.n.), după un lung asediu, galii au căutat să profite de beznă și de faptul că asediații dormeau, pentru a escalada fortăreața. Erau aproape de metereze, gata-gata să treacă zidurile, cînd niște giște aflate acolo, speriate, începură să gîgîie. Cu strigătele lor treziră pe Manlius și pe vitejii dinăuntrul cetății, făcînd astfel să eșueze asaltul galilor și salvînd totodată Capitoliul. De atunci, în nenumărate ocazii, se fac aluzii la aceste gîște providențiale, și la gîgîitul lor. De pildă, combătînd fracțiunea adepților otzovismului, Lenin folosește expresia de mai sus: „Acum Maksimov semnează « fost redactor » al ziarului popular « Vpereod », vrînd să aducă aminte cititorului că « gîștele au salvat Roma »” (Opere, vol. 16, pag. 44). Fabulistul rus Krîlov, referindu-se la acei care, nemerituoși, își fac o fală din faptele strămoșilor, îi ironizează într-o fabulă intitulată Gîștele, din care extragem, în traducerea lui Tudor Arghezi: „- Nu știi, lăsînd de o parte mîndria și orgoliul, Că am scăpat o dată, la Roma, Capitoliul. - Strămoașele! Se știe, dar vorba e de voi Nu-mi spuneți ce foloase aduceți astăzi noi. Ce-ați mai făcut? Ce faceți? Ce dați? Voiesc să zic. - Am dobîndit tot dreptul să nu mai dăm nimic. - Atunci lăsați strămoșii să-și doarmă somnul lor. Voi sînteți bune numai la tavă și cuptor.” La noi Anghel și Iosif, într-o spirituală poezie Indignare reciprocă, persiflează pe un poet care cere unei gîște să-l salveze și să-i dea o pană (tradiționala pană de gîscă a poeților), pentru a scrie încă un sonet: „- Măcar o pană dă-mi, te rog, confrate! Salvează-mă! Acesta-ți este rolul! - Las' c-am salvat o dată Capitolul Noi gîștele, – și tot am fost mîncate!…” IST.