CAPITAȚIE, capitații, s. f. Impozit direct, perceput în Evul Mediu, sub formă de cote fixe, pe cap de contribuabil. – Din fr. capitation, lat. capitatio.

capitație sf [At: STAMATI, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr capitation, lat capitatio] (Înv) Impozit sub formă de cote fixe, perceput în Evul Mediu.

CAPITAȚIE, capitații, s. f. Impozit, sub formă de cote fixe, perceput, în evul mediu, pe fiecare cap de locuitor. – Din fr. capitation, lat. capitatio.

CAPITAȚIE, capitații, s. f. (În orînduirea feudală) Impozit, bir pe care îl plătea cineva pentru persoana sa; dare pe cap. Să plătesc eu capitație?... Eu, boier velit?... Eu, Sandu Napoilă? ALECSANDRI, T. I 237. – Pronunțat: -ți-e.

CAPITAȚIE, capitații, s. f. (În orînduirea feudală) Impozit pe care îl plătea cineva pentru persoana sa. – Fr. capitation (lat. lit. capitatio, -onis).

CAPITAȚIE s.f. (Ist.) Impozit feudal care se plătea pe cap de locuitor. [Gen. -iei, var. capitațiune s.f. / cf. fr. capitation < lat. caput – cap].

CAPITAȚIE s. f. (în sclavagism, la romani și în feudalism) impozit care se plătea pe cap de contribuabil. (< fr. capitation, lat. capitatio)

CAPITAȚIE ~i f. (în evul mediu) Impozit perceput sub formă de cote fixe pe fiecare cap de locuitor. [Art. capitația; G.-D. capitației; Sil. -ți-e] /<lat. capitatio, ~onis, fr. capitation

capitațiune sf vz capitație

CAPITAȚIUNE s.f. v. capitație.

capitați(un)e f. odinioară, impozit sau taxă pe cap, înlocuită azi cu contribuțiunea mobiliară și personală.

*capitațiúne f. (lat. capitátio. -ónis, d. caput, cap). Odinioară, impozit pe cap, pe persoană. – Și -áție.

capitație (desp. -ți-e) s. f., art. capitația (desp. -ți-a), g.-d. art. capitației; pl. capitații, art. capitațiile (desp. -ți-i-)

capitație (-ți-e) s. f., art. capitația (-ți-a), g.-d. art. capitației; pl. capitații, art. capitațiile (-ți-i-)

capitație s. f. (sil. -ți-e), art. capitația (sil. -ți-a), g.-d. art. capitației; pl. capitații, art. capitațiile (sil. -ți-i-)