cap-întórtur m., pl. cap-întorturĭ (d. cap 2 și întórtur, adj., d. lat. intórtulus, dim. d. intortus, întors, întort, sucit). Mold. ș. a. Un fel de cĭocănitoare cînepie mare cît cĭocîrlanu (iynx torquilla). Îșĭ face cuĭbu pin scorburĭ și, cînd o prinzĭ, îșĭ întoarce capu’n apoĭ și se preface moartă. De aceĭa, e amestecată în farmecele vechilor Grecĭ. – Greșit scris cap-în-tortur orĭ cap-în-tortură: un cap-în tortură striga în agud (Sadov. VR. 1911, 1, 6). V. ghionoaĭe.