Definiția cu ID-ul 534642:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cante flamenco, specie tipică a muzicii populare spaniole vehiculată îndeosebi de țiganii din Andaluzia; „unul dintre fenomenele cele mai remarcabile ale cântecului din Spania de sud” (José Bergamin). De origine controversată, locuțiunea desemnează nu atât forma muzicală cât genul (I, 3); c. este un stil* melodic, caracterizat printr-un bogat desen melismatic* și un modalism specific (apropiat de unele aspecte ale muzicii indiene și arabe) și totodată un stil de interpretare vocală, cu caractistice efecte de falset*. Deși De Falla a propus încă din 1922, o distincție între stratul cel mai vechi al acestui folclor, cante jondo*, și c. (cel din urmă înglobând aspectele sale mai recente), clasarea genurilor și subgenurilor este încă în discuție. C. are ecouri directe în muzica cultă spaniolă (De Falla, Amorul vrăjitor, 7 cântece spaniole etc.); de asemenea, în muzica ușoară* și în folclorul comercial, de spectacol.