Cantacuzino (Dumitrașcu), Domnul Moldovei, nepot al Postelnicului Constantin, aduse Tătarii în țară, cari săvârșiră grozăvii, adăogindu-se încă o foamete cumplită, de mânca om pe om și o ciumă care micșoră populațiunea cu o treime (1674-1676). ║ (Șerban), Domnul Munteniei, fiul Postelnicului Constantin, domni în pace, introduse în țară porumbul și o sistemă de măsuri (stânjenul lui Șerban-Vodă), puse să se traducă Biblia (1688) și înființă prima școală românească în București; el muri fără veste, zice-se, otrăvit (1679-1688). ║ (Ștefan), Domnul Munteniei, urmașul lui Brâncoveanu, pe care îl pârîse la Poartă; el însuș suferi aceeaș moarte pentru intrigile sale în contra Turciei (1714-1716).

CANTACUZINO, Matei (1854-1925, n. sat Fîntîna Mare, jud. Suceava), jurist și om politic român. Prof. univ. la Iași. Contribuții în domeniul dreptului familiei („Elementele dreptului civil”).

CANTACUZINO, Ion (1908-1975, n. București), medic psihiatru, critic și istoric român de film. Intensă activitate publicistică („Arta și medicina”, „Momente din trecutul filmului românesc”, „René Clair”) și de pionierat în domeniul producției cinematografice.

CANTACUZINO, familie de boieri români de origine greacă. Mai importanți: 1. Andronic C. (c. 1553-c. 1600). L-a sprijinit pe Mihai Viteazul să obțină domnia. 2. Constantin C. (?-1663), postelnic, influent boier la mijlocul sec. 17. Ucis la mănăstirea Snagov din ordinul lui Grigore Ghica. 3. Mihail C. (c. 1645-1716), mare spătar în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu. Ctitor a numeroase monumente (Mănăstirea Sinaia, bisericile „Adormirea” din Rîmnicu Sărat, „Fundenii Doamnei” și „Colței” din București). 4. Constantin C. (c. 1650-1716), stolnic, diplomat, istoric și geograf. Reprezentant de seamă al umanismului în Țările Române. Adept al unei politici antiotomane de echilibru între Marile Puteri. A întocmit o hartă a Țării Românești (prima operă cartografică românescă), tipărită în grecește la Padova (1700). Autor al unei „Istorii a Țării Românești dintru început”, rămasă neterminată, în care susține, cu solidă argumentație, originea romană, unitatea și continuitatea poporului român pe terit. Daciei. Ucis de turci o dată cu fiul său C. (6). 2. Șerban C., domn al Țării Românești (1678-1688). Partizan al politicii antiotomane. Cu toate că a participat la asediul Vienei (1683), a acordat un însemnat sprijin asediaților. A inițiat tipărirea „Bibliei de la București” (1688). 6. Ștefan C., domn al Țării Românești (1714-1715). După domnia lui începe în Țara Românească epoca fanariotă. 7. Mihai C. (1723-c. 1793), boier dregător și istoric. Autorul „Istoriei Țării Românești”, care relatează evenimentele petrecute în perioada anilor 1215-1776. 8. Gheorghe Grigore (1837-1913, n. București), om politic, mare latifundiar. Șeful Partidului Conservator (1899-1907), ministru și prim-min. (1899-1900, 1904-1907). Datorită uriașei sale averi, a fost poreclit Nababul. 9. Ioan C. (1863-1934, n. București), medic și bacteriolog român. Acad. (1925), prof. univ. la București. Fondatator al școlii române moderne de microbiologie și medicină experimentală. Contribuții la studiul tifosului exantematic, al tuberculozei, holerei, scarlatinei. A creat noțiunea de imunitate prin contact („Problema imunității la nevertebrate”). A întemeiat „Revista științelor medicale” și „Archives roumaines de pathologie expérimentale”. În războiul din 1913 a condus campania de combatere a epidemiei de holeră („Marea experiență română”). 10. George M.C. (1899-1960, n. Viena), arhitect român. Prof. univ. la București. A construit hotelurile „Belona” din Eforie Nord și „Internațional” din Mamaia etc. Scrieri de estetică a arhitecturii („Arcade, firide, lespezi”, „Palladio”). Eseuri („Izvoare și popasuri”), note de călătorie („Pătrar de veghe”). 11. Constantin (Bâzu) C. (1905-1959, n. București), pilot și automobilist român. În perioada 1935-1937 a efectuat numeroase raiduri aeriene europene și intercontinentale de performanță. Campion național de acrobație aeriană (1939). Pilot de vînătoare în cel de-al doilea război mondial.