CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CANELÁT, -Ă adj. Ornat cu caneluri; nervurat; crestat, zimțat. [Cf. fr. cannelé].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – După fr. cannelé.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

canelát adj. m., pl. caneláți; f. sg. canelátă, pl. caneláte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A face caneluri pe suprafața interioară sau cea exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CANELÁ ~éz tranz. (piese, coloane) A prevedea cu caneluri. /<fr. canneler
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CANELÁ vb. I. tr. A executa mecanizat așchierea prin care se obține o suprafață canelată. [Cf. fr. canneler].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CANELÁ vb. tr. a executa prin așchiere caneluri pe o suprafață. (< fr. canneller)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

canelá vb., ind. prez. 1 sg. caneléz, 3 sg. și pl. caneleáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink