8 definiții pentru «canțonetă»   declinări

CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cântec popular italian; p. ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CANȚONÉTĂ ~e f. 1) Cântec popular italian. 2) Poezie lirică italiană formată din versuri scurte. 3) Cântec scurt. /<it. canzonetta
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CANȚONÉTĂ s.f. 1. Poezie lirică italienească, formată din versuri scurte. 2. Mic cântec popular italian; (p. ext.) cântec scurt. 3. (Muz.) Piesă instrumentală polifonică din epoca Renașterii, asemănătoare cântecului popular. [< it. canzonetta].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CANȚONÉTĂ s. f. 1. mic cântec popular italian, de origine napolitană; (p. ext.) cântec scurt. 2. poezie lirică italiană din versuri scurte. (< it. canzonetta)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cântec popular italian; p. ext. cântec scurt. 2. (Rar) Poezie simplă, ușoară. – It. canzonetta.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

canțonétă s. f., pl. canțonéte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*canțonétă f., pl. e (it. canzonetta, dim. d. canzone, și fr. chansonnette, dim. d. chanson, care vine d. lat. cántio, -ónis, cîntare). Cîntecel, romanță, poezioară lirică cîntată. – Și șansonetă (după fr.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

canțonetă (‹ it. canzonetta; diminutiv de la canzone, „cântec”) 1. Cântec it. cu caracter cvasipopular. C. napolitană a cunoscut cea mai mare râspândire, fiind inclusă și în repertoriul marilor cântăreți. 2. În sec. 16-17, piese vocale scurte, ușoare, deseori dansante; formă a a b c c, factură simplă, ritmică viguroasă. Apar în numeroase tipărituri de epocă. Au compus c. Orazio Vecchi, Viadana, Monteverdi.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink