calțavetă sf [At: NEGRUZZI, S. III, 265/7 / Pl: ~te / E: ngr ϰαλτζοδετα] (Înv) 1 (Reg) Jartieră. 2 (Îe) A lega ~ ta A arăta supunere mare unei femei (iubite). 3 (Îs) Ordinul ~ tei Ordinul jartierei.

CALȚAVETĂ, calțavete, s. f. (Înv. și reg.) Jartieră. – Ngr. kaltsodeta.

CALȚAVETĂ ~e f. înv. Accesoriu de îmbrăcăminte, în formă de bandă elastică, care ține ciorapul întins pe picior; jartieră. /<ngr. kaltsodéta

calțavétă f., pl. e (ngr. kaltsodéta, d. káltsa [it. calza], colțun, cĭorap, și -deta, care leagă. V. călțun). Legătura care ține cĭorapu pe picĭor (de ordinar elastică). Un ordin cavaleresc în Anglia. – Azĭ maĭ mult jartieră, un barbarizm pe care poporu nu l-a primit încă în est.

calțavete f. pl. jaretiere. [Gr. mod. KALTZODÉTA].

calțavetă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavetei; pl. calțavete

calțavetă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. calțavetei; pl. calțavete

calțavetă s. f., pl. calțavete

CALȚAVETĂ s. v. jartieră.

calțavetă s. v. JARTIERĂ.

calțavetă (calțavete), s. f. – Jartieră. – Mr. călțăvetă. Ngr. ϰαλτζοδέτα, din it. calzetta (DAR; Gáldi, Dict., 157). Rezultatul fonetic este normal; pentru rezultatul rom. al lui δ gr., cf. ivră.