calít s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea și rezistența unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la temperatură înaltă; a oțeli. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) consolida, a (se) oțeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT1 s. n. Călire. – V. căli.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT2, -Ă, căliți, -te, adj. I. 1. (Despre metale) întărit prin călire. 2. Fig. (Despre oameni) Întărit, rezistent; încercat. II. (Despre alimente) Prăjit în grăsime. – V. căli.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A CĂLÍ ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur și rezistent supunând unei operații consecutive de încălzire puternică și de răcire bruscă. 2) (persoane) A face să se călească. 3) (mai ales legume) A prăji în (multă) grăsime. /<sl. kaliti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE CĂLÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (băi de apă, aer, soare) pentru a-i mări rezistența față de unele condiții nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic și rezistent prin adaptarea la diferite greutăți; a se oțeli. /<sl. kaliti
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍ, călesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mări duritatea și rezistența unui metal sau a unui aliaj prin răcire bruscă după o încălzire la o temperatură înaltă. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întări, a (se) oțeli. II. Tranz. A prăji în grăsime un aliment, în special varza. – Slav (v. sl. kaliti).
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT1 s. n. Călire. – V. căli.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT2, -Ă, căliți, -te, adj. I. 1. (Despre metale) Întărit prin călire. 2. Fig. (Despre oameni) Întărit, rezistent; încercat. II. (Despre alimente) Prăjit în grăsime. – V. căli.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍ vb. (TEHN.) 1. a oțeli, (pop.) a iuți. (~ oțelul.) 2. a oțeli, (reg.) a pânzui. (~ tăișul unui instrument.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍ vb. v. ameți, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT adj. (TEHN.) oțelit, (pop.) iuțit. (Metal ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT adj. v. fortificat, încercat, întărit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍT s. v. călire.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călí (călésc, călít), vb. – 1. A oțeli. – 2. A întări, a consolida, a oțeli. – 3. A găti (mai ales varză), punînd să fiarbă cu untură de porc și slănină. – 4. (Refl.) A se ameți, a se chercheli. – Mr. călescu „a încăli; a sătura; a îmbăta”; megl. călit, adj. Sl. kaliti „a răcori, a modera” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kaljă, slov. kaliti. Conev 76 derivă cuvîntul rom. direct din bg. – Der. căleală, s. f. (oțelire, călit; stare sufletească; beție); călitură, s. f. (oțelire).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călésc, imperf. 3 sg. căleá; conj. prez. 3 sg. și pl. căleáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călít s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călésc v. tr. (vsl. kaliti, a stîmpăra, a răci, d. kalŭ, lut. Cp. cu fr. tremper, d. lat. temperare, a stîmpăra). Bag feru [!] saŭ oțelu incandescent în apă rece ca să se facă maĭ tare (forostoĭesc). A căli varza (Munt.), a o tăĭa supțire [!] și a o prăji puțin. Fig. Iron. Îmbăt, amețesc: vinu-l călise, se călise bînd. V. pilesc 2.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călit, -ă adj. Întărit pin [!] căleală. Varză călită. (Munt.), tăĭată fin și prăjită puțin. Fig. Cam beat, pilit, cherchelit, mahmur.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CALIT (‹ germ.) s. n. Material ceramic pe bază de silicați de magneziu, folosit ca izolant electric în radiotehnică.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÍ vb. IV. În gastronomie, a prăji un aliment în puțină grăsime, înainte de prepararea propriu-zisă, pentru a coagula suprafața acestuia sau a-l rumeni, pentru a colora astfel preparatul.
Sursa: DGE
(2003)
|
Adăugată de
gal
| Semnalează o greșeală
| Permalink