calhău, calhauă, (galhău), s.n. (reg.; înv.) Târnăcop la un capăt ascuțit, la celălalt ca o sapă; casma, hagău. – Din germ. Keilhaue „târnăcop” (Țurcanu).

calhău, (galhău), s.n. – (reg.; înv.) Târnăcop la un capăt ascuțit, la celălalt ca o sapă; casma, hagău (ALRRM, 1971: 401; Lenghel, 1979). – Din germ. Keilhaue „târnăcop” (Țurcanu) < Keil „pană, ic”.

calhău, (galhău), s.n. – (înv.) Târnăcop la un capăt ascuțit, la celălalt ca o sapă; hagău (ALR 1971: 401). – Din germ. Keilhaue (Țurcanu).