CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de viorelgrosu | Greșeală de tipar | Permalink

CALC ~uri n. 1): Hârtie de ~ hârtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hârtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constând în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte și expresii existente în limbă. /<fr. calque
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

CALC s. n. 1. copie a unei schițe, a unui desen, pe hârtie specială. ♦ hârtie de ~ = hârtie transparentă de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limbă străină a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de către un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt străin; decalc (2). (< fr. calque)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

CALC s.n. 1. Copie a unei schițe, a unui desen făcut pe hârtie specială. ◊ Hârtie de calc = hârtie transparentă de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limbă într-altă limbă a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de către un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt străin; împrumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

CALC s. decalc. (Copia pe hârtie de calc a unui desen se numește ~.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

Calc ≠ galant
Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

calc s. n., pl. cálcuri
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

CALCE-MÁRE s. v. rostopască.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păși. ◊ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acțiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pășind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătușul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind și prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ◊ Expr. A călca apa = a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ◊ Expr. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voințe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligație etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de valeriu | Greșeală de tipar | Permalink

A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ◊ ~ (sau a păși) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păși) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanță; a păși. ◊ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păși) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greșită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păși. ~ o groapă. ◊ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ◊ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătușii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (țări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând și pustiind. 8) fig. (dispoziții legale) A neglija, comițând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

călcá (cálc, călcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păși. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neașteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătușul femela. – 8. La animale de tracțiune, a-și lovi picioarele, a și le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinții de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca și a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forțată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s. n. (călcătură, urmă); călcător, s. n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de țesut; pilă pentru a rostui dinții ferăstrăului); călcătoreasă, s. f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s. f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s. f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

CĂLCÁ vb. 1. v. păși. 2. a fecunda. (Cocoșul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. și Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

A călca ≠ a șifona, a respecta
Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. și pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. și pl. cálce
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

a călca cu dreptul expr. a începe bine o acțiune.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca cu stângul expr. a începe prost o acțiune.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină).
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca pe alături expr. a comite infidelități conjugale.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca pe bec expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca popește expr. a fi mândru fără motiv, a-și da aere, a avea ifose.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a călca strâmb expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a o călca la blană expr. a accelera la maximum.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

a-și călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voințe.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

călca, calc v. t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înștiința în prealabil. 2. (d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl. – d. polițiști) a face o razie / o descindere etc. inopinată.
Sursa: Argou | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink