CALAMAR, calamari, s. m. (La pl.) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu înotătoarele triunghiulare și cu gura înconjurată de opt brațe și două tentacule (Loligo); (și la sg.) animal din acest gen. [Var.: calmar s. m.] – Din fr. calmar.

CALMAR s. m. v. calamar.

calmar sm [At: GOLESCU, Î. 81 / V: ~lamare, ~lam~, călăm~ sn / Pl: ~i / E: fr calmar] 1 (Lpl) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu înotătoarele triunghiulare și cu gura înconjurată de zece tentacule (Loligo). 2 (Șls) Animal din genul calamari (1).

călămar sm vz calmar

călămară sf vz călimară

călămăr sf vz călimară

călemară sf vz călimară

călemăr sf vz călimară

călimar sn vz călimară

călimară sf [At: AXINTE URICARUL, ap. LET. II, 144/1 / V: ~lăm~ (pl: ~lămări), ~lemăr sn, (pl: ~lemaruri), ~lem~ (pl: ~lemări), ~ar (pl: ~ruri sn), (Trs) ~măr sn, (înv) ~riu sn, ~re / Pl: ~mări / E: ngr ϰαλαμάρις, bg калимар] Vas mic de metal, de sticlă, de material plastic etc. în care se ține cerneala. corectat(ă)

călimare sf vz călimară

călimariu sn vz călimară

călimăr sn vz călimară

❍CĂLĂMARĂ 👉 CĂLIMARĂ.

CĂLIMARĂ, Mold. CĂLĂMARĂ (pl. -ări) sf. Vas mic (de sticlă de porțelan sau de metal) în care se pune cerneală de scris (🖼 757); în vremea veche, logofeții, grămăticii, etc. o purtau și la brîu (🖼 758): condicarul ... întingînd din vreme în vreme condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu I. -GH. [ngr. χαλαμάρι].

CALMAR, calmari, s. m. (La pl.) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu înotătoarele triunghiulare și cu gura înconjurată de zece tentacule (Loligo); (și la sg.) animal din acest gen. – Din fr. calmar.

CĂLĂMĂR s. n. v. călimară.

CĂLIMAR s. n. v. călimară.

CĂLIMARĂ, călimări, s. f. Vas mic de sticlă, de porțelan sau de metal, în care se ține cerneala. Mîna pe condei punea. În călimări îl muia. TEODORESCU, P. P. 601. ◊ Fig. Din călimara nopții... Se-aprinde-acum lumina. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 151. – Variante: călămară (CARAGIALE, O. VII 195, CREANGĂ, A. 12) s. f., călimar (MACEDONSKI, O. III 79), călămăr (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 176) s. n.

CĂLIMARĂ, călimări, s. f. Vas mic în care se ține cerneala. [Var.: călămară s. f.] – Ngr. kalamári.

CALMAR s.m. Moluscă asemănătoare cu sepia, cu înotătoarele scurte și triunghiulare, și avînd în jurul gurii zece tentacule. [< fr. calmar].

CALMAR s. m. cefalopod, asemănător cu sepia, cu înotătoare scurte, triunghiulare și gura înconjurată de tentacule. (< fr. calmar)

CALMAR ~i m. 1) Moluscă marină comestibilă, cu corpul alungit, înzestrată cu înotătoare triunghiulare și tentacule scurte în jurul gurii. /<fr. calmar

CĂLIMARĂ ~ări f. Vas mic (de sticlă, de porțelan etc.) pentru cerneală. [G.-D. călimării] /<ngr. kalamári

călimări f. pl. vas mic (de sticlă, porțelan sau lemn) cu cerneală de scris [Gr. mod. CALAMÀRI].

călimáră f., pl. ărĭ (ngr. kalamári, cutiuță cu condeĭe și călimară, d. vgr. kalamárion, care vine d. kálamos, trestie, condeĭ; bg. kalamar, kŭlimar, nsl. kalimar, rut. kalamar). Sud. Șipușor (sticluță) de ținut cerneală în buzunar saŭ pe masă. – În est calamară (pl. călămărĭ) și calamare (pl. călămărĭ), în Trans. călimar (pl. e).

!calamar s. m., pl. calamari

calamar / calmar s. m., pl. calamari / calmari

călimară s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

calmar v. calamar

călimară s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

calmar s. m., pl. calmari

călimară s. f., g.-d. art. călimării; pl. călimări

călimară, pl. călimări

călimară, -mări.

calamar (calamari), s. m. – Gen de cefalopode comestibile. Ngr. ϰαλαμάρις, cf. it. calamaio, sp. calamar, sl. kalamari.

călimară (călimări), s. f. – Vas mic în care se ține cerneala. – Var. (Mold.) călămar, megl. călămar, călimară. Ngr. ϰαλαμάρις sau ϰαλαμαριά (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR); cf. tc., alb., bg., sb. kalamar. Sec. XVII, este pop.

CALMAR (< fr., germ.) s. m. Cefalopod comestibil din genul Loligo, cu corpul alungit, conic, de 8-50 cm, cu înotătoarele triunghiulare și gura înconjurată de 10 tentacule; trăiește în M. Mediterană și în Oc. Atlantic. Pielea de c. este utilizată în marochinărie.