CAGULĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături numai în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule.

cagulă sf [At: BOUREANU, S. P. 21 / Pl: ~le / E: fr cagoule] 1 Mantie cu glugă purtată de călugări. 2 Tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături în dreptul ochilor). 3 Parte de cauciuc a unei măști de gaze.

CAGULĂ, cagule, s. f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări; tip de glugă care acoperă tot capul (cu deschizături în dreptul ochilor). 2. Parte de cauciuc a unei măști de gaze. – Din fr. cagoule.

CAGULĂ s.f. 1. Mantie cu glugă purtată de călugări. ♦ Tip de glugă (cu deschizături pentru ochi). 2. Parte a unei măști de gaze alcătuită din foaia de cauciuc care acoperă capul, trecînd peste urechi. [< fr. cagoule].

CAGULĂ s. f. 1. mantie cu glugă purtată de călugări. ◊ glugă (cu deschizături pentru ochi). 2. parte a unei măști de gaze, din cauciuc, ce acoperă capul, trecând peste urechi. (< fr. cagoule)

cagulă s. f. Glugă (trasă peste față) ◊ „Castelul Norman din Scoția a sărbătorit «a 500-a aniversare a fantomei castelului»; participanții aveau costumația de rigoare – halatul alb, lung, și cagula [...]” I.B. 10 IV 74 p. 4; v. și Luc. 13 X 79 p. 8 (din fr. cagoule; DEX, DN3)

CAGULĂ ~e f. 1) Partea din cauciuc a unei măști de gaze. 2) Mantie cu glugă purtată de călugări. 3) Glugă închisă, cu orificii în dreptul ochilor. /<fr. cagoule

cagulă s. f., g.-d. art. cagulei; pl. cagule

cagulă s. f., g.-d. art. cagulei; pl. cagule

cagulă s. f., g.-d. art. cagulei; pl. cagule