cătușă sf [At: COD. VOR. 91/4 / V: ~șe, cot~ / Pl: ~șe / E: *cată (< lat catta „pisică”) + -ușă] 1 (Înv) Pisică. 2 (Pan) Cursă de prins șoareci. 3 (Înv) Ancoră. 4 (Lpl) Fiare. 5 (Înv) Unealtă de supliciu în care se puneau mâinile, picioarele sau gâtul criminalilor, nebunilor sau animalelor sălbatice Cf butuc. 6 Fiecare dintre cele două inele metalice legate între ele cu un lanț, cu care se leagă mâinile (și picioarele) arestatului. 7 Bucată de lemn încovoiată, prinsă de capătul dinainte al proțapului (la car, căruță sau plug) sau al tânjelii, în care se îmbucă jugul, fiind prinsă de proțap prin două inele de fier și un cui Cf armăsărel, căprior, chingă, cocoș, japiță, jânchiță. 8 Bucată de lemn care ține părțile ușii ca să nu se desfacă Cf cocoșlău, coțofană, găinar, limba-caprei, primblă, prinsoare, scheamă. 9 (Bot) Cătușnică (2) (Bollota nigra).

CĂTUȘĂ (pl. -și, ‼-se) sf. 1 🐒 ‡ Pisică ¶ 2 🔧 Bucată de lemn încovoiat la capătul proțapului ¶ 3💒 Bucată de lemn bătută între doi căpriori Ia acoperișul unei case, spre a-i împiedeca să se desfacă (👉 🖼 850): cătușele ce împreună căpriorii... măresc rezistența la presiunea vîntului (PĂC.) ¶ 4 🌿 Plantă ierboasă cu flori roșii. cu miros greu (Ballota nigra) (🖼 986) ¶ 5 pl. Legătură de fier, de lemn sau de frînghie cu care se prind una de alta mîinile unui arestat, obezi: Mă luară, mă legară, în cătuși de lemn m’au pus (PANN); Cu picioarele ’n butuci Și cu mînile ’n cătuși (ALECS.); Ⓕ: sînt sublime momentele cînd un popor sfarmă obedele și cătușele tiraniei (CAR.) [lat. catta + suf. -ușă].

CĂTUȘĂ, cătușe, s. f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mîinile (și picioarele) arestaților. Patrulele se întorceau cu un bandit... cu cătușele la mîini. DUMITRIU, V. L. 69. Am trăit cînd se sfărmau cătușe, Cînd se făceau împărății cenușe. BENIUC, în POEZ. N. 68. Condamnații mergeau încet, la pas; cătușele zuruiau ușor. SADOVEANU, O. VI 274. În temniță la Opriș, Unde-mi zace Corbea-nchis... Cu lacăte pe la ușe, Cu mîini dalbe în cătușe. TEODORESCU, P. P. 517. ◊ Fig. Popoarele din țările de democrație populară au smuls țările lor din cătușele imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 168, 1/1. – Pl. și: cătuși (CREANGĂ, A. 8).

CĂTUȘĂ, cătușe, s. f. I. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mîinile (și picioarele) arestaților. II. Plantă erbacee cu flori albastre-violete (Ballota nigra). [Pl. și: cătuși] – Lat. catta „pisică” + suf. -ușă.

CĂTUȘĂ ~e f. Fiecare dintre cele două inele de fier, unite între ele cu un lanț, cu ajutorul cărora se imobilizează mâinile sau picioarele celor arestați. [G.-D. cătușei] /<lat. catta

cătușă f. 1. Tr. (învechit) pisică; 2. bucată de lemn încovoiat care servă a împreuna jugul cu carul; 3. bucată de lemn ce ține doi căpriori ca să nu se desfacă; 4. pl. lanțuri de mâini: cu picioarele în butuci și cu mâinile în cătuși. POP.; 5. plantă vivace cu mirosul greu, abundă în paragini (Ballotta foetida). [Diminutiv din lat. CATTA; sensurile tehnice fac aluziune la ghiarele pisicii, iar accepțiunea botanică la mirosul greu ce exală].

cătúșă f., pl. ĭ (vrom. cătușă, mrom. cîtușă, pisică, d. lat. catta, pisică, cu suf. -ușă; it. gatta, fr. chatte, sp. gata. Tot de aci balta Cătușa, lîngă Galațĭ, aproape de care e și satu Pisica, în Dobr. Cp. cu cățea, raniță. D. rom. vine rut. katúša, pol. katusza, tortură). Lanțurĭ de legat oameniĭ: a pune cătușĭ unuĭ hoț, a pune un hoț în cătușĭ (V. mănușă). Sing. Nord. Jampiță. O plantă labiată ruderală cu miros greŭ (ballóta nigra), care seamănă cu cătușnica, o buruĭană care place pisicilor.

căptușă sf vz cătușă

cătușa vt [At: DA / Pzi: ~șez / E: cătușă] A pune în cătușe.

cătușe sf vz cătușă

cotușă sf vz cătușă

încătușa vt [At: ISPIRESCU, I. 88 / Pzi: ~șez / E: în- + cătușă] 1-2 A lega pe cineva (cu cătușe sau) cu lanțuri. 3 (Fig; d. preocupări, sentimente etc.) A acapara. 4-5 (D. persoane; șfg) A lipsi de libertate (spirituală).

CĂTUȘA vb. I v. încătușa.

CĂTUȘI vb. IV v. încătușa.

ÎNCĂTUȘA, încătușez, vb. I. Tranz. A pune (cuiva) cătușe; p. ext. a lega (pe cineva) cu lanțuri. Trimise pe Mercur, alergătorul zeilor, ca să puie mîna pe tîlharul de Prometeu, să-l lege cot la cot cu lanțuri și să-l încătușeze pe muntele Caucaz. ISPIRESCU, U. 88. ◊ Fig. Formalismul este exprimat în atitudinea superficială și șablon față de muncă, atitudine care încătușează inițiativa. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări etc.) A pune stăpînire (pe cineva). Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107. – Variante; cătușa vb. I, cătuși (SBIERA, P. 236) vb. IV.

A ÎNCĂTUȘA ~ez tranz. 1) (persoane arestate) A pune în cătușe. 2) fig. (sentimente, stări sufletești etc.) A face să nu se simtă liber; a pune stăpânire. ~ inițiative. /în + cătușă

încătușà v. 1. a pune în câtuși; 2. fig. a ținea strâns.

încătușéz v. tr. Pun cătușĭ, leg în cătușĭ, înlănțuĭesc, incatenez. Fig. A încătușa libertatea.

cătușă s. f., art. cătușa, g.-d. art. cătușei; pl. cătușe

cătușă s. f., art. cătușa, g.-d. art. cătușei; pl. cătușe

cătușă s. f., art. cătușa, g.-d. art. cătușei; pl. cătușe

cătușă, pl. cătușe

cătușă, -și.

încătușa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încătușez, 3 încătușează, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 1 sg. să încătușez, 3 să încătușeze; ger. încătușând

încătușa (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușează, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 să încătușeze; ger. încătușând

încătușa vb., ind. prez. 1 sg. încătușez, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încătușeze; ger. încătușând

încătușa (ind. prez. 3 sg. și pl. încătușează, 1 pl. încătușăm, ger. încătușînd)

cătușă (cătușe), s. f. – 1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. – 2. Ancoră. – 3. Cursă, laț. – 4. Capăt unde se fixează jugul. – 5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. – 6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr. cătușe „pisică”. Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *cat sau cata s-a pierdut, ca și der. cătușe „pisică”, (cu suf. -uș), menționat într-un glosar din sec. XVIII și în mai multe toponime (Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș; Cătușa, termen din Felești, Covurlui; Căteasca, Argeș). Der. cătușa (var. cătuși, incătușa), vb. (a pune în lanțuri); cătușar, s. m. (înv., temnicer); cătușnică, s. f. (plantă erbacee, Nepeta cataria); descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din rom. (accepția 1) a trecut în rut. katuša „tortură” (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) „tortură”.

CĂTUȘĂ brățară, fiară, legătură, mănușă, sigiliu, verighetă.

CĂTUȘĂ s. v. ancoră, chingă, cormană, pisică, răsturnătoare.

CĂTUȘĂ s. 1. (la pl.) fiare (pl.), (pop.) obezi (pl.), verigi (pl.), zăvoare (pl.), (înv.) bente (pl.), piedici (pl.). (Ucigaș prins în ~.) 2. v. chingă. 3. v. tânjeluță. 4. v. japiță. 5. (BOT.; Ballota nigra) (reg.) cebare.

cătușă s. v. ANCORĂ. CHINGĂ. CORMANĂ. PISICĂ. RĂSTURNĂTOARE.

CĂTUȘĂ s. 1. (la pl.) fiare (pl.), (pop.) obezi (pl.), verigi (pl.), zăvoare (pl.), (înv.) bente (pl.), piedici (pl.). (Ucigaș prins în ~.) 2. (CONSTR.) chingă, (reg.) cocoșlău, coțofană, găinar, martac, primblă, prinsoare, scleamă, limba-caprei. (~ la căpriorii casei.) 3. (TEHN.) tînjeluță. (~ la tînjala carului.) 4. (TEHN.) japiță, (reg.) proțăpel. (~ la jug.) 5. (BOT.; Ballota nigra) (reg.) cebare.

ÎNCĂTUȘA vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)

ÎNCĂTUȘA vb. a fereca, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.)

A încătușa ≠ a descătușa, a dezlănțui

cătușă, cătuși, s.f. (reg., înv.) pisică.

cătușă, cătușe, s.f. (înv.) Pisică: „Face pită de cenușă / Și cu lapte de cătușă” (Papahagi, 1925). – Din *cată (< lat. catta „pisică”) + suf. -ușă (DLRM, MDA).