cărunțit, ~ă a [At: DEX / Pl: ~iți, ~e / E: cărunți] (Înv) Încărunțit².

cărunta vi [At: DA / Pzi: ~tez / E: cărunți css] (Înv) A încărunți.

cărunti vi vz cărunți

cărunți v [At: DA / Pzi: ~țesc / E: cărunt] (Înv) A încărunți.

încărunți vi [At: GORJAN, H. IV, 121 / Pzi: ~țesc / E: în- + cărunt] 1 (D. păr) A deveni cărunt. 2 (D. persoane) A începe să albească la păr. 3 (Pex; d. persoane) A îmbătrâni.

încărunțit², ~ă a [At: ODOBESCU, II, 152 / Pl: ~iți, ~e / E: încărunți] 1 (D. păr) Albit. 2 (D. persoane) Cu părul cărunt. 3 (Pex; d. persoane) Îmbătrânit.

încărunțit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: încărunți] 1-2 Încărunțire (1-2).

CĂRUNȚI, ÎNCĂRUNȚI (-țesc) l. vb. tr. A face cărunt, a albi (părul): aburi groși ce-i cărunțesc părul și genele DLVR.. II. vb. intr. A deveni cărunt, a i se albi părul; a îmbătrîni: părul ei începuse a cărunți ODOB.; s’au strecurat mulți ani de atunci..., încît am avut timpul să încărunțesc GN.; Ⓕ: cerul încărunți de nouri EMIN..

CĂRUNTA vb. I v. încărunți.

CĂRUNȚI vb. IV v. încărunți.

ÎNCĂRUNȚI, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A deveni cărunt, a începe sa albească; (despre persoane) a începe să albească la păr, p. ext. a îmbătrîni. Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. ◊ (Poetic) Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. ◊ Tranz. Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. – Variante: (învechit) cărunta, căruntez (NEGRUZZI, S. III 271), vb. I, cărunți (SAHIA, N. 59, ALECSANDRI, T. 1484, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323) vb. IV.

ÎNCĂRUNȚIT, -Ă, încărunțiți, -te, adj. (Despre păr) Care este cărunt, care a început să albească; (despre persoane) cu părul cărunt, p. ext. în virstă, bătrîn. Se uită încruntat la soldatul încărunțit din fața sa. VORNIC, P. 121. Lenca răspundea sfioasă, cum se cuvine să vorbească cu o femeie încărunțită. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 145. – Variantă: cărunțit, -ă (ISPIRESCU, L. 353, ODOBESCU, S. II 152) adj.

CĂRUNȚA vb. I. v. încărunți.

CĂRUNȚI vb. IV. v. încărunți.

A ÎNCĂRUNȚI ~esc 1. intranz. A deveni cărunt; a însuri. ~it înainte de vreme. 2. tranz. (ființe) A face să devină cărunt; a însuri. /în + cărunt

cărunțì v. a (se) face cărunt, a începe părul s’albească.

cărunțésc și încărunțésc v. intr. Devin cărunt. V. tr. Fac cărunt: m’aŭ încărunțit suferințele.

încărunțésc, V. cărunțesc.

încărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, 3 sg. încărunțește, imperf. 1 încărunțeam; conj. prez. 1 sg. să încărunțesc, 3 să încărunțească

încărunți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, imperf. 3 sg. încărunțea; conj. prez. 3 să încărunțească

cărunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cărunțesc, imperf. 3 sg. cărunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. cărunțească

încărunți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțesc, imperf. 3 sg. încărunțea; conj. prez. 3 sg. și pl. încărunțească

cărunța (= cărunți) vb., ind. prez. pers. 1 sg. cărunțez

CĂRUNȚI vb. v. încărunți.

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚIT adj. v. cărunt.

CĂRUNȚI vb. a albi, a încărunți. (A ~ mult.)

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚIT adj. (pop.) surit. (Cu părul ~.)

cărunțit, -ă, cărunțiți, -te, adj. (înv.; pop.) Cărunt. – Din cărunți.

cărunți, cărunțesc, v.i. (înv.; pop.) A încărunți; a albi. – Din cărunt (DEX).

cărunți, cărunțesc, vb. intranz. – (înv.; pop.) A încărunți (ALRRM, 1969: 18); a albi. – Din cărunt (< lat. canutus, din canus „cărunt, alb”) (DEX).