CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂTÓR s. v. hamal.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cărătór (bărbat) s. m., pl. cărătóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărătór (butoi) s. n., pl. cărătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărătór m. Care cară, cărăuș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cărătoáre (femeie) s. f., g.-d. art. cărătoárei; pl. cărătoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink