CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1); cărărușă, cărăruică. – Cărare + suf. -uie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂRÚIE, cărărui, s. f. Diminutiv al lui cărare (1).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂRĂRÚIE s. v. potecuță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărărúie s. f., art. cărărúia, g.-d. art. cărărúii; pl. cărărúi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cărărúĭe f., pl. uĭ. Cărare mică.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cărăruĭesc (mă) v. refl. Se zice cînd se face cărare pe unde-a trecut: acum e zăpada prea mare și nu putem ĭeși pînă ce nu se va cărărui.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink