CĂPUÍRE1, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂPUÍRE2, căpuiri, s. f. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap). – Cf. cap1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
căpuíre (prindere; baterea nitului) s. f., g.-d. art. căpuírii; pl. căpuíri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpuí vb. IV] – Magh. kapni.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂPUÍ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
căpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpuiáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin [!] confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink