CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpuí vb. IV] – Magh. kapni.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPUÍ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin [!] confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink