CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CĂPĂTUÍ ~iésc tranz. A face să se căpătuiască. /capăt + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CĂPĂTUÍ ma ~iésc intranz. A obține pe căi necinstite o situație materială nemeritată; a parveni. /capăt + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂTUÍ vb. 1. v. îmbogăți. 2. (pop.) a oploși. (A ~ pe cineva într-o slujbă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂTUÍ vb. v. așeza, căsători.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpătuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpătuĭésc v. tr. (d. căpătîĭ, capăt). Daŭ cuĭ-va o pozițiune (de ex., îl căsătoresc, îl pun în funcțiune, îl îmbogățesc). V. refl. Ajung într´o stare fericită. V. căpuĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink