CĂPĂCÉL, căpăcele, s. n. Diminutiv al lui capac. – Capac + suf. -el.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂPĂCÉL, căpăcele, s. n. Diminutiv al lui capac.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

căpăcél s. n., pl. căpăcéle
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

căpăcél n., pl. e. Capac mic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

capác n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapáki, alb. kapák, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcană, chepeng. 1). Placă, tablă (de metal, lemn, lut, hîrtie) saŭ disc cu care acoperĭ un vas, o cutie, o ladă, un secriŭ [!], o groapă. 2) La unele felurĭ de pantalonĭ, partea care acopere [!] pîntecele și care, în loc de prohab, are doŭă deschizăturĭ laterale care se încheĭe la brîŭ. 3) Vest. Tumbă, colac, învîrtitură a zmeuluĭ pin [!] aer. Iron. A găsi saŭ a pune capacu, a găsi răspuns orĭ explicațiune la toate. Șĭ-a găsit tingirea capacu (Iron.), șĭ-a găsit sacu peticu, șĭ-a găsit tovarășu care-ĭ trebuĭe). – Dim. căpăcel, pl. e. V. pocriș, opercul, obturator, dop.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink