CĂPUȘĂ, căpușe, s. f. I. 1. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc cu sânge (Ixodes); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gândește. 2. (Fig.; în sintagma) Firmă-căpușă = firmă parazitară pe lângă o instituție sau o întreprindere mai mare, care intermediază controale, afaceri etc. în scopul obținerii unor avantaje financiare directe sau rapide. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi¹. – Cf. alb. këpushë.

căpușă sf [At: CANTEMIR, IST. 105 / Pl: ~șe / E: ns cf alb kepushe] 1 (Lpl) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes). 2 Animal care face parte din genul căpușe (1) Si: (pop) acăriță, bătucel, botoș, chercheliță, chicheriță, mierlăriță, muscă-de-cal, păduche. 3 (Pop; îe) Ce-i în gușă și-n ~ Se spune despre un om sincer, care spune tot ce gândește. 4 (Pop; îe) A mânca ca o ~ A mânca mult. 5 (Pop; îe) A se face ~ A fi sătul peste măsură. 6 (Pop; îe) A fi ca o ~ A fi umflat. 7 (Ent) Vierme care roade rădăcinile porumbului, nedefinit mai îndeaproape. 8 (Bot; reg; mpl) Ricin (Ricinus communis). 9 (Bot; reg) Mugur de viță din care se dezvoltă coardele Si: ochi¹. 10 Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape.

CĂPUȘĂ, căpușe, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și a omului și se hrănesc sugându-le sângele (Ixodes); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gândește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi¹. – Cf. alb. këpushë.

CĂPUȘĂ, căpușe, s. f. 1. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se înfige în pielea animalelor (și a omului) și se hrănește sugîndu-le sîngele (Ixodes ricinus). ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se spune despre o persoană sinceră, fără ascunzișuri. 2. Plantă arborescentă, cu flori roșiatice și gălbui, ale cărei semințe uleioase sînt folosite ca purgativ (Ricinus communis); ricin. 3. Mugur de viță, din care se dezvoltă coarda și rodul; ochi. Incorditul și săpatul [viei] trebuie a se face mai nainte de a crăpa ochii sau căpușa. I. IONESCU, P. 250.

CĂPUȘĂ, căpușe, s. f. I. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se înfige în pielea animalelor și se hrănește sugîndu-le sîngele (Ixodes ricinus). ◊ Expr. Ce-i în gușă, și-n căpușă, se zice despre un om sincer, care spune tot ce gîndește. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de viță, din care se dezvoltă coardele și rodul; ochi. – Comp. alb. këpushë.

CĂPUȘĂ ~e f. 1) Insectă parazită din clasa arahnidelor care se înfige în pielea animalelor sau a oamenilor și se hrănește cu sânge. 2) fam. Mugur de viță de vie; ochi. /Cuv. autoht.

căpușă f. 1. specie de aracnidă ce se lipește de bărbia vitelor (Melophgus ovinus); 2. numele vulgar al ricinului: unt de căpușă; 3. vlăstar de viță de vie. [Albanez KĂPUȘĂ].

căpúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (d. cap cu sufixu -ușă, adică „cu capu mare, unflat”; mrom. cîpușă, căpușă, căpșună. D. rom. vine alb. kápuša, sîrb. krpuša, bg. kapuš. V. căpșună). Un arahid (ixódes ricinus) care se prinde de vite și de alte animale (maĭ ales pe la urechĭ) și se desprinde greŭ. (Cînd e flămînd, e turtit ca o foaĭe; cînd e sătul, e unflat ca un bob de fasole. V. chichiriță. 2). Mugur (maĭ ales la vită): ĭ-a dat căpușa. Fig. Ce are’n gușă, și’n căpușă, ce are’n inimă, are și pe buze, e sincer. 3). Ricin. V. căpușesc.

ricin [At: DDRF / V: (reg) re~, rițin, rețin, rețim, rățim sm, reținus, riținuș (A și: riținuș), rițâmuș, rițămuș, răținuș, rițiuș sn / Pl: ~i sm, ~e sn / E: lat ricinus, ger Rizinus, mg ricinus] 1 sm Plantă erbacee sau arborescentă originară din Africa, cu rădăcina pivotantă, puternică, cu tulpina înaltă de 1-2 m, cu flori verzi, roșii sau violete Si: căpușă (2) (Ricinus communis). 2 sm (Îc) Ulei (sau unt, pop oloi) de ~ Ulei extras din semințele ricinului (1), cu proprietăți purgative, nesicativ, neinflamabil, păstrându-și aceeași consistență la variații mari de temperatură, folosit în industria farmaceutică sau ca lubrifiant la motoarele de avion, precum și în industria pielăriei, a cauciucului sintetic etc. Si: (pop) ricină (2). 3 sn (Trs; Mar; îf riținuș) Ulei de ricin (2).

căpușă (animal; plantă; mugur) s. f., art. căpușa, g.-d. art. căpușei; pl. căpușe

căpușă (animal, plantă, mugur) s. f., art. căpușa, g.-d. art. căpușei; pl. căpușe

căpușă (animal, plantă, mugure) s. f., art. căpușa, g.-d. art. căpușei; pl. căpușe

căpușă, pl. căpușe

căpușă, -șe.

+căpușa (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. căpușez, 3 căpușează; conj. prez. 1 sg. să căpușez, 3 să căpușeze; ger. căpușând

+firmă-căpușă s. f., g.-d. art. firmei-căpușă; pl. firme-căpușă

ricin (plantă) s. m., pl. ricini

CĂPUȘĂ s. 1. (ENTOM.; Ixodes) (pop.) păduche, (reg.) acăriță, bătucel, botoș, chicheriță, cârcel, mielăriță, țeche, muscă-de-cal. 2. (ENTOM.; Melophagus ovinus) (reg.) acăriță, mielăriță. 3. (BOT.; Ricinus communis) ricin.

CĂPUȘĂ s. 1. (ENTOM.; Ixodes) (pop.) păduche, (reg.) acăriță, bătucel, botoș, chicheriță, cîrcel, mielăriță, țeche, muscă-de-cal. 2. (ENTOM.; Melophagus ovinus) (reg.) acăriță, mielăriță. 3. (BOT.; Ricinus communis) ricin.

CĂPUȘĂ (cuv. autohton) s. f. 1. Acarian parazit din genul Ixodes, lung de 4-10 mm, care se înfige în pielea animalelor și a omului și se hrănește cu sînge. C. transmite unele boli, ca piroplasmoza vitelor cornute, encefalita etc. ◊ Expr. Ce-i în gușă și-n căpușă, se zice despre un om care spune tot ce gîndește 2. (BOT.) Ricin (2).

Ce-i în gușă și-n căpușă – se zice despre o persoană sinceră, care nu vorbește cu ocolișuri și-ți spune în față tot ce are de spus. La prima vedere, această expresie românească pare simplă și n-ar solicita explicații, dacă prin „gușă” se înțelege că-i vorba de gură, iar prin „căpușă”, că-i vorba de cap. Adică: ce-i în cap, e și în gură; ce-i în minte, e și pe buze! luliu Zanne, însă, în Proverbele românilor, consideră că această expresie s-a născut din comparația cu mugurul viței de vie, care se numește căpușă și începe a se deschide de cum se dezgroapă vița. Gura omului care și ea se deschide sinceră, la lumină, se aseamănă deci cu căpușa viței de vie. Un înveliș poetic pentru o deprindere destul de prozaică! FOL.

căpușă, căpușe s. f. 1. (peior.) parazit social. 2. (er.) vagin.

a suge pe cineva ca o căpușă expr. a tapa de bani (pe cineva).