cămeșuță sf vz cămășuță

cămașe sf vz cămașă

cămășuță sf [At: IORGA, N. R. B. 128 / V: ~meș~, chemeș~ / Pl: ~țe / E: cămașă + -uță] 1-2 (Șhp) Cămașă (1) (mică) Si: cămășcioară (1-2), cămășoară (1-2), cămășuică (1-2) cămășuie (1-2). 3 (Reg; lpl) Rufe. 4 (Bot; reg; îc) ~ța Dumnezeului Volbură (Convolvulus arvensis).

chemeșuță sf vz cămășuță

CĂMĂȘUȚĂ, ❍CĂMEȘUȚĂ (pl. -țe) sf. 👕 dim. CĂMAȘĂ: în curte se jucau copii ... cu cămășuța albă trasă peste ițari D. -ZAMF..

CĂMĂȘUȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1) Inima pruncului nostru va bate, Va bate și crește Sub cămășuța lui de flanelă-nflorată. BANUȘ, B. 110. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87.

CĂMĂȘUȚĂ, cămășuțe, s. f. Diminutiv al lui cămașă (1).

cămășufă f. 1. cămașă scurtă; 2. haină fără mâneci ce se poartă pete cămașă.

cămáșe (vest) f., pl. ășĭ, și căméșă (est) pl. ĭ (lat. camísia, it. camiscia și camicia, fr. chemise, sp. pg. camisa). Îmbrăcăminte de pînză care acopere partea de sus a corpuluĭ și care se poartă pe pele (V. izmene). Coajă care se formează pe lichide (vin ș. a.) orĭ pe unele lucrurĭ. Placentă, căiță pelița în care se naște copilu. – Dim. -uță, pl. e, și -uĭcă, pl. ĭ.

cămășúță f., pl. e. Cămașă mică. Cămașă care n’are de cît partea din ainte.

cămășuță s. f., g.-d. art. cămășuței; pl. cămășuțe

cămășuță s. f., g.-d. art. cămășuței; pl. cămășuțe

cămășuță s. f., g.-d. art. cămășuței; pl. cămășuțe

cămășuță

CĂMĂȘUȚĂ s. (pop.) cămășuică. (Purta o ~ înflorată.)

CĂMĂȘUȚĂ s. (pop.) cămășuică. (Purta o ~ înflorată.)