CĂLUGĂRÍRE s. (BIS.) (înv.) postrig.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (1) sau călugăriță (1). – Din călugăr.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CĂLUGĂRÍ ~ésc tranz. A face să se călugărească. /Din călugăr
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CĂLUGĂRÍ mă ~ésc intranz. A trece în tagma călugărilor; a deveni călugăr. /Din călugăr
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLUGĂRÍ, călugăresc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face călugăr (sau călugăriță). – Din călugăr.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLUGĂRÍ vb. (BIS.) (rar) a (se) tunde, (înv.) a (se) postrigi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călugărí vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. călugărésc, imperf. 3 sg. călugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călugăreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) călugărésc v. intr. Duc vĭață de călugăr. V. tr. Fac călugăr.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink