*călúșul (joc) s. n. art., neart. călúș
Sursa: DOOM 2
(2005)
|
Adăugată de
nsho_ci
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÚȘ ~uri n. 1) Bucată de lemn care se pune între dinții unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 2) Bucată de cârpă făcută boț, care se introduce în gura unei persoane ca să nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ în gură a împiedica pe cineva să vorbească. 3) Plăcuță de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixează pânza când pictează; șevalet. 5) v. CĂLUȘAR. /cal + suf. ~uș
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Bucățică de lemn de formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Călușar (1). – Din cal + suf. -uș.
Sursa: DLRM
(1958)
|
Adăugată de
lgall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÚȘ s. 1. (reg.) proțap. (~ pentru gura calului.) 2. (înv. și reg.) scăluș, (înv.) proțap. (~ de pus în gura cuiva, ca să nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scăunaș, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. șevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la ițele războiului de țesut.) 6. (reg.) smâc. (Jucăria numită ~) 7. (COR.; art.) călușarii (pl. art.). (~ul se joacă de către flăcăi.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
CĂLÚȘ s. v. călușar.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călúș s. n., pl. călúșuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
călúș n., pl. urĭ și e (dim. d. cal, ĭar genu ca la cocoș-cocoașe orĭ țap-țapurĭ). Partea frîuluĭ care se pune în gura caluluĭ. Bucățică de lemn orĭ alt-ceva care se pune în gura cuĭva ca să nu poată striga orĭ mușca (V. proțap). Bucățică de lemn despicată de prins rufele pe frînghie. (Azĭ se face din doŭă bucățele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijină coardele vioriĭ. Cavalet. Prăjină de sprijinit pușca p. a trage maĭ precis. Rotocol orĭ sul de postav fixat pe umăru drept al uniformeĭ soldaților ca să n´alunece cureaŭa puștiĭ cînd e purtată pe umăr. S. m. (ca și bumb și nasture). Un fel de nasture lungăreț la tunicile cu găitane (ale cavaleriiĭ). – Și scăluș.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
căluș(ul) (cicălușerul), complex de obiceiuri și manifestări coregrafice atestate din sec. 16, întâlnite astăzi în Valea Dunării și unele părți ale Transilvaniei. Aparține unui strat foarte vechi, în legătură, poate, cu colonizarea romană. Are un fond magic, care, deși evoluează pretutindeni spre spectacol și divertisment coregrafic, este încă prezent, în formele cele mai bine păstrate, prin numeroase urme ale unor rituri de fertilitate, inițiere, vindecare și luptă. În general, cetele de călușari se formează de Rusalii (Valea Dunării) sau la sărbătorile de iarnă (Transilvania). Jucătorii sunt de obicei în număr impar și stau sub comanda unui vătaf. Ei au o costumație specială foarte ornată; toți poartă bâte, la brâu usturoi și pelin, iar la opinci pinteni sau clopoței. Unul dintre ei este un personaj mascat, Mutul, care execută diverse comicării. Cetele colindă satele și joacă la diferite case timp de 2 săptămâni. Din punct de vedere coregrafic, jocul se desfășoară în monom, în plimbare pe linia cercului sau pe loc. Tipurile din valea Dunării sunt mai aproape de substrat, pe când cele transilvănene au suferit, în sec. 19, unele influențe culte; ambele forme ating însă un înalt grad de virtuozitate coregrafică. Pare înrudit cu unele manifestări similare din apusul Europei. Etimologia propusă: lat. collusium „înțelegere secretă”.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
căluș, important accesoriu al instrumentelor cu coarde și arcuș*. Lucrat din lemn de arțar sau brad, c. este o placă subțire, care, așezată în poziția verticală pe pieptul instr., limitează porțiunea sonoră a coardelor și transmite corpului instr. vibrațiile produse din frecarea arcușului pe coarde.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
hora din căluș, joc* popular românesc care face parte din complexul călușului*. Se execută la sfârșit și iau parte și spectatorii. De cele mai multe ori călușarilor li se dau copii în brațe, în timpul jocului, în credința că ei vor fi feriți de boli. Din punct de vedere coregrafic, este o variantă obișnuită de horă (1) care capătă funcția rituală în momentul respectiv.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink