CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârși; a muri. – Din călător.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A CĂLĂTORÍ ~ésc intranz. 1) A se afla în călătorie. 2) A fi la drum. /Din călător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE CĂLĂTORÍ mă ~ésc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârși; a dispărea. Vara se ~ește. /Din călător
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦ Refl. Fig. A se sfârși, a trece; a muri. – Din călător.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

CĂLĂTORÍ vb. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, (rar) a drumui, (înv.) a strănici. (Pe unde n-a ~?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călătorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. călătoreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

călătorésc v. intr. (d. călător). Fac călătorie: a călători de la un oraș la altu. V. refl. Plec, mă duc, mă car: după sfîntu Ilie se călătorește vara, (iron.), ĭa călătorește-te de aicĭ!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink