CÂRCIUMĂRÍT s. n. 1. (Pop.) Faptul de a cârciumări; ocupația cârciumarului sau a cârciumăresei. 2. Impozit care era perceput în trecut pe cârciumi. – V. cârciumări.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cârciumărít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRCIUMĂRÍ, cârciumăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A avea în proprietate o cârciumă, a vinde sau a servi într-o cârciumă; p. gener. a face negoț ilicit, nepermis cu ceva. – Din cârciumar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cârciumărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârciumărésc, imperf. 3 sg. cârciumăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cârciumăreáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

2) cîrcĭumărésc v. intr. Vest. Trăĭesc ca cîrcĭumar: mulțĭ anĭ a cîrcĭumărit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cîrcĭumărít n., pl. urĭ. Odinioară, bir pe cîrcĭumĭ. Acțiunea de a fi cîrcĭumar: a trăi cu cîrcĭumăritu, din cîrcĭumărit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink