cârâitoáre (instrument) s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – cârâi + suf. -tor.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

cârâitór adj. m., (persoană) s. m. (sil. -râ-i-), pl. cârâitóri; f. sg. și pl. cârâitoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin [!] care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c´o singură mîna [!] agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cîrîitór m. Care cîrîĭe (vorbește în argot [!]).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

cârâitoare, cârâitoare s. f. găină.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cârâitor, cârâitori s. m. (intl.) bătăuș.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink